Se afișează postările cu eticheta sarituri. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta sarituri. Afișați toate postările

joi, 28 iulie 2016

Gimnastică pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 3 și 10 ani

   În exercițiile de mers și alergare este bine să se utilizeze o gamă variată de exerciții desfășurate pe soluri și suprafețe diferite, precum: iarbă, nisip, pământ.
   De câte ori locul și timpul permit, lăsați copiii cu picioarele goale (descălțați).
   Se recomandă ca până la vârsta de 3-4 ani să nu se abuzeze de sărituri și să se evite înălțimile și adâncimile prea mari.Pentru sărituri este bine să se utilizeze suprafețe elastice, așa cum sunt saltelele, bureții.
   Atunci când se execută anumite exerciții, dați-le copiilor un model sau o temă: iepuraș, vrăbiuță, minge, pitic.
   La exercițiile de prindere și aruncare foarte importantă este forma, duritatea, mărimea și greutatea obiectelor, care trebuie să fie accesibile vârstei și să se evite orice posibilitate de accidentare.
   Obiectele trebuie să fie cât mai variate: mingi, discuri, cercuri.Este recomandată utilizarea ambelor mâini atunci când prind, aruncă sau rostogolesc obiectele în situații diferite.
   Exercițiile trebuie adaptate vârstei și posibilităților copiilor și, în același timp, momentele de gimnastică nu trebuie să devină rigide, monotone, deoarece acest lucru va fi o corvoadă pentru copii.
   Înotul, mersul pe bicicletă, patine, schiuri pot completa fericit orice program dacă posibilitățile materiale permit acest lucru.




   Complexe de mișcări:
   Mers ușor; mers vioi accelerând ritmul.
   Alergare ușoară.
   Rotări de brațe în ambele sensuri.
   Mirosim floarea: ducerea brațelor lateral cu inspirație; șuierăm, coborârea brațelor pe lângă trunchi cu expirație.
   Mingea sare: stând cu mâinile pe șolduri, sărituri pe loc.
   Mersul ursului: mers pe patru labe.
   Bate vântul: stând cu brațele întinse sus, mișcări de îndoire laterală ale trunchiului.
   Bărcuța: culcat pe spate, cuprinderea genunchilor cu mâinile și revenire.
   Cine poate mai sus: culcat pe spate, cu brațele lângă trunchi, ridicarea unui picior la verticală și revenire (se execută cu ambele picioare).
   Bicicleta: culcat pe spate, pedalare cu picioarele ca la mersul pe bicicletă.
   Butoiașul: culcat pe spate, cu brațele întinse sus, rostogolire spre dreapta și spre stânga, alternativ.
   Mers cu cântec.
   Mers liniștitor cu respirații ample.

ShareThis