Se afișează postările cu eticheta ritm cardiac. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta ritm cardiac. Afișați toate postările

sâmbătă, 12 martie 2016

Saschiul

    Descriere: este o plantă cu tulpina întinsă pe pământ însă nu târâtoare, frunzele de jos ovale, cele de sus ca un vârf de lance și florile albastre.

   Acţiune farmaceutică: are acţiune ganglioplegică şi spasmolitică, cu efect hipotensiv trecător.
   Ajută la refacerea circulaţiei  sângelui în creier.
   Este o plantă spasmolitică şi simpatolitică.
   Scade tensiunea arterială, diminuează ritmul cardiac şi oxigenarea creierului.
   Există o serie de medicamente preparate din această plantă care se folosesc la diferite afecţiuni. 




   Denumiri populare: barbanoc, bănuţ, brebenei, caprifoi, coada-vânătorului, cununiţă, foi în fir, falamfin, fonchiu, iederă, merişor, perişor, pervincă, ponchin, sacfin, sacsău, verdeaţă.
   În tradiţia populară: este folosită la cununi şi coroane.
   Infuzia sau decoctul plantei se lua ca laxativ sau purgativ.
   Decoctul se folosea contra hemoragiei.
   La leucoree se fierbea, uneori cu alte flori şi se bea decoctul. 


   Preparare:
   Infuzie din o linguriţă de plantă uscată şi măcinată la 250 ml apă clocotită.Se lasă timp de 15 minute acoperită.Se strecoară și se bea întreaga cantitate pe parcursul unei zile.
   Două linguri de plantă mărunţită se pun la un litru de apă clocotită.Se acoperă pentru 15 minute, apoi se strecoară.Se consumă în cursul zilei în afecţiunile stomacului.


   Compoziţie chimică: conţine un mare număr de alcaloizi: vincamajina, pervincina, vinina, reserpina, vincamajoridina, vincamajoreina, etc.
   Săruri minerale diverse, aminoacizi, aspartic, lizină, asparagină, tirozină, serină, flavone, acizi fenolici liberi, etc.

sâmbătă, 13 februarie 2016

Bolile Cardio-Vasculare

   Cauzele predispozante pentru bolile cardio-vasculare, le reprezintă factorii de stres, abuzul de excitante (tutun, alcool, ceai și cafea), supra-alimentația, abuzul de alimente grase și carnea.

   Bolile cardio-vasculare reprezintă principala cauză de deces.
 

   În rândul bolilor cardio-vasculare se numără: ateroscleroza, tulburările de irigație ale creierului și membrelor, tulburările de ritm cardiac, cardiopatia ischemică și hipertensiunea arterială.Aceste boli cardio-vasculare se pot complica cu apoplexie, infarct miocardic și angină pectorală.



   Bătăile de inimă (palpitațiile) se însoțesc de accelerarea ritmului cardiac.Se poate ajunge la 250 de bătăi pe minut și pot dura câteva minute.
   Cauzele cele mai frecvente ale palpitațiilor le reprezintă anxietatea, agitația, alcoolul, cafeaua și eforturile fizice violente.
   O miocardită, de exemplu se poate manifesta cu palpitații.
   De asemenea, acestea se mai întâlnesc în hipoglicemie, în hipertensiune sau hipertiroidie.


   Măsuri profilactice și de tratament:

   Măsuri: evitarea excesului de alcool și cafea, a dușurilor cu jet, a frecțiilor cu peria, a spălărilor cu oțet de fructe, a compreselor reci în zona inimii, a împachetărilor cu cuburi de gheață în jurul gâtului. 


   Sunt indicate frecții pe regiunea precordială cu uleiuri esențiale din cetină de pin, conuri de hamei și lavandă.


   Ceaiuri calmante: sunătoare, talpa-gâștei, valeriană, roiniță, conuri de hamei, tei, păducel, lavandă.

ShareThis