Se afișează postările cu eticheta proteine. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta proteine. Afișați toate postările

duminică, 5 iunie 2016

Să slăbim, mâncând!

   Scopul acestei cure de slăbire constă nu doar în dispariția surplusului de kilograme, ci și în schimbarea metabolismului, astfel încât kilogramele pierdute să nu se mai pună la loc.
   Este vorba despre un regim care se reia în mod identic din 4 în 4 zile și durează 90 de zile, timp în care se pot pierde între 15 și 20 de kilograme.
   Dacă se dorește o slăbire mai redusă, dieta se poate întrerupe, dar schimbarea metabolismului nu va mai avea loc.
   Punctul forte al dietei constă în faptul că veți slăbi doar atât cât aveți nevoie, respectiv până când corpul dvs. va ajunge la greutatea optimă, iar slăbirea va fi uniformă. 


   Micul dejun este identic în cele 90 de zile: doar câteva fructe: mere, pere, banane, citrice, struguri. 

   Prima zi: proteine:
   Prânz: carne fiartă sau friptă, 3 felii (200 grame); o felie pâine, de preferat integrală; salată verde, nelimitat, fără ulei.După masă se beau 250 ml supă caldă, doar lichid.În loc de carne, se pot consuma 3 ouă fierte sau lapte sau iaurt sau brânză.
   Cina: la fel ca și prânzul, dar fără supă.Dacă la prânz ați mâncat carne, același fel îl veți consuma și la cină.


   Ziua a doua: fibre:
   Prânz: legume, verdețuri de orice fel: fasole, mazăre, linte, fasole verde, morcovi, roșii, cartofi, crude sau fierte, cu adaos pentru gust: sare, piper, Vegeta, bulion, fără ulei; o felie pâine integrală, salată verde.Cantitatea de legume să corespundă cu cea care încape într-o farfurie adâncă.
   Cina: la fel ca și prânzul, dar jumătate de cantitate. 




   Ziua a treia: carbohidrați:
   Prânz: Paste făinoase fierte, de preferat integrale, cu sos de roșii, ketchup, sau un blat de pizza cu sos de roșii.
   Cina: 2 felii mici de tort sau 2-3 colăcei dulci sau 3 porții de înghețată și, obligatoriu, o bucățică de ciocolata amară.
 

   Ziua a patra: fructe:
   Prânz: amestec de fructe, în cantități nelimitate.
   Cina: la fel. 


   În timpul curei, o dată pe lună, după ziua de fructe, se va ține obligatoriu o zi de dietă doar cu apă.În această zi se beau cel puțin 2 litri de apă plată sau minerală.
   În timpul curei, cafeaua și ceaiul fără zahăr se admit în cantități nelimitate.
   După terminarea curei, se poate mânca normal, cu recomandarea ca micul dejun să fie compus numai din fructe, timp de încă 90 de zile.Dacă în această perioadă mai slăbiți circa 3 kg, înseamnă că schimbarea metabolismului a avut loc.Dacă doriți să mai slăbiți, dieta trebuie repetată, dar numai după o pauză de cel puțin 3 luni.
   Nu vă speriați de cantitatea de mâncare pe care o consumați.Chiar dacă pare mare, greutatea corpului dvs. se va diminua.
   Nu vă pierdeți speranța dacă în primele 10 zile nu slăbiți, pentru că în continuare veți pierde rapid 3-4 kg.
   Nu se schimbă ordinea meniurilor.
   Nu se va neglija nimic din meniul zilnic, fiecare aliment având un rol bine definit pentru organism.

luni, 25 aprilie 2016

Dieta cu crudități și dieta cu supă de ceapă

   Dieta cu crudități:

   O dietă cu crudități aduce o îmbunătățire majoră a sănătății, iar greutatea se normalizează, ceea ce înseamnă o reducere a grăsimii.În același timp această dietă oferă o porție mare de enrgie și este indicată mai ales în sezonul de primăvară-vară.
   O mare parte a mâncării gătite, se pare că se poate transforma numai în grăsime, deoarece căldura și acizii alterează alimentele, făcându-le greu de metabolizat, în alte procese complexe.Prin contrast, alimentele crude se despart în componente, ce pot fi imediat metabolizate în celule.
   Sănătatea suferă o trasformare în urma dietei cu crudități, încât cel care o adoptă va simți efecte de toate felurile.O îmbunătățire foarte importantă, ce rezultă din adoptarea dietei cu crudități, este asupra sistemului digestiv.
   Alimentele crude se digeră bine și astfel nu se va simți acidul, bila și efectele reziduurilor asupra digestiei, așa cum se întâmplă la mâncarea gătită.
   A învăța să consumi o dietă cu crudități este, în mare parte, un exercițiu și o învățare continuă. 


   În general, puteți mânca, cam tot ceea ce aveți la dispoziție.
   Proteinele vor fi puse la dispoziție de nuci și semințe crude, precum cele de floarea-soarelui, susan, alune, dovleac etc.
   De asemenea, germenii, care fac, de multe ori, parte dintr-o dietă de crudități, reprezintă o sursă bună de proteine.Aceaștia necesită puțină atenție (cel mai ușor de preparat este lintea încolțită), rezultatele sunt extraordinare, deoarece conțin tot ceea ce este necesar vieții.
   Dacă urmați o dietă cu crudități, aproape indiferent ce mâncați, și în ce cantitate, este imposibil să câștigați în greutate, asta în cazul în care nu slăbiți.Mai mult decât atât, veți simți o îmbunătățire a sănătății, energie sporită și bună dispoziție.




 Dieta cu supă de ceapă:

   Veți putea pierde până la 5 kg într-o singură săptămână, fără să renunțați la toate mâncărurile preferate.Puteți mânca supă de ceapă când doriți și în cantitatea pe care o doriți. 
   Rețeta:
   Se pun opt cepe mari curățate într-o oală cu doi litri și jumătate de apă.Se adaugă o jumătate de kilogram de fasole verde, o jumătate de kilogram de măsline (fără sâmburi) și un pic de Vegeta.Totul se fierbe o jumătate de oră la foc mic și supa este gata.

   Luni:
   Supă de ceapă pe tot parcursul zilei.Se poate consuma supă în orice cantitate și se bea cu sorbituri mici.Se poate bea și ceai neîndulcit.
   Marti:
   Pe tot parcursul zilei se bea supă de ceapă.La prânz se mănâncă o salată și o pară mai mare.Se bea și ceai.
   Miercuri:
   Se consumă supă de ceapă și se bea ceai.
   Joi:
   Se bea supă de ceapă pe tot parcursul zilei, cu sorbituri mici.La prânz se poate mânca puțină brânză fără grăsimi.
   Vineri:
   Se alternează supa de ceapă cu ceai.

miercuri, 11 noiembrie 2015

Creșterea masei musculare

   Vă oferim în continuare câteva sfaturi bune și de urmat pentru a crește masa musculară, mai ales pentru cei ce trag din greu la sala de forță.

   Evitați accidentările: evitați mișcările cu un risc ridicat, mai ales daca nu sunteți bine încălziți.Folosiți forma corectă de execuție tot timpul și nu riscați să vă accidentați încercând să ridicați prea mult, prea devreme.Dacă vă accidentați nu vă puteți antena,deci nu veți crește.

   Folosiți greutăți libere la toate seturile grele: oricât de sofisticate vi s-ar părea aparatele, acestea nu vor construi atâta masă musculară ca și greutățile libere.

   Efectuați un număr optim de repetări: antrenați-vă cât mai greu posibil, în forma corectă pentru a face cât mai multe repetări (cu greutăți mari, 6-10 pentru grupele musculare, cu greutăți mici, 8-12 pentru grupele musculare).


   Folosiți mișcări compuse, care implică tot corpul: dacă doriți masivitate și mărime, nu faceți mișcări de izolare, ci insistați pe genoflexiuni, îndreptări, împins din culcat, împins de la umeri cu bara, flexii cu bara și tracțiuni.


   Nu depășiți numărul optim de seturi pentru grupele musculare: încercați să faceți doar atâtea seturi cât simțiți că este productiv pentru corpul vostru.



   Găsiți părți care pot fi îmbunătățite: stabiliți care părți ale corpului necesită mai multă muncă, intrați în sală concentrați pe acestea și lucrați-le la începutul antrenamentelor.Începeți antrenamentele voastre cu haltera, apoi treceți la gantere, iar dacă folosiți cabluri, faceți-o pe final.

   Nu uitați să vă mâncați proteinele: cu cât mâncați mai multe proteine, cu atât mai bine.Cele mai bune proteine pentru masa musculară sunt cele din carne roșie, de unde vă luați nutrienții necesari creșterii.Proteinele concentrate din zer sunt de asemenea importante.Faceți un mod de viață din alimentația proteică abundentă și veți câștiga masă musculară solidă.


   Nu numărați exercițiile: nu există un număr optim de exerciții, cei mai mulți specialiști propun patru exerciții pentru fiecare grupă musculară, dar pentru grupele musculare mici aceasta poate duce la supraantrenament.

   Experimentați pentru a găsi ce exerciții construiesc mai multă masă musculară pentru voi: doar pentru că unele exerciții lucrează bine pentru alții nu înseamnă același lucru și pentru voi în mod obligatoriu.

   Nu vă feriți de repetările maximale: de câte ori vă simțiți în formă și simțiți ca antrenamentul "merge", încercați câte o repetare maximală, în mod piramidal.

marți, 3 noiembrie 2015

Cură de îngrășare

   Femeile, în marea lor majoritate, se luptă cu kilogramele în plus, țin cure de slăbire și fac tot posibilul pentru a deveni cât mai suple.De multe ori recurg la diete drastice care de multe ori le afectează buna funcționare a organismului.
 

   Chiar dacă pare incredibil, sunt multe femei care își doresc tocmai contrariul și anume să poată lua în greutate câteva kilograme pentru a scăpa de senzația de oboseală permanentă, de imunitatea scăzută și de aspectul filiform.
 

   Pentru acestea regimul de îngrășare va trebui supravegheat de un medic specialist, deoarece surplusul de grăsimi din organism constituie un factor de risc pentru bolile cardiovasculare și de nutriție.
 

   Orice dietă care presupune asimilarea câtorva kilograme nu este una foarte bogată în lipide și glucide.
 

   Dezechilibrele care pot apărea atunci când veți consuma în exces pâine, dulciuri, grăsimi animale, pot avea consecințe grave asupra stării dvs. de sănătate.Vizita la un medic endocrinolog este obligatorie atunci când vreți să vă îngrășați.

   În urma unor teste amănunțite veți ști dacă urmează să perseverați în această privință sau dacă metabolismul dvs. nu vă permite să acumulați nici un gram în plus.  



 

   Regimul alimentar pentru îngrășare cuprinde pe lângă alimente vitaminizante, care vă vor crește pofta de mâncare și o serie de produse lactate: cașcaval, brânzeturi, unt, lapte, care sunt bogate în grăsimi.Totul trebuie consumat după un plan bine stabilit care să permită creșterea gradată a numărului de calorii.
 

   Evitați consumul de dulciuri și încercați să consumați cât mai multe proteine, care vă vor dezvolta musculatura, dar și așa numitele glucide bune care se găsesc în cartofi, orez, pâine integrală, paste făinoase.
 

   Proteinele le veți găsi mai ales în carnea de vită, de pasăre, de pește dar și în ouă, fasole, ciuperci.
 

   O persoană slabă va scăpa de acest aspect dacă va combina regimul alimentar bogat în calorii, cu efortul fizic bazat pe exerciții care vor crește masa musculară.
 

   Trebuie reținut acest aspect legat de exercițiile fizice deoarece în cura de îngrășare nu se recomandă activitatea fizică bazată pe consumul de calorii.

vineri, 24 iulie 2015

Dietă de vară

   Iată un regim care vă va ajuta să pierdeți 3-4 kg într-o lună, astfel încât să nu va epuizați organismul și să vă asigurați în același timp și necesarul zilnic de proteine, glucide, lipide și vitamine.Dieta prezentată asigură aproximativ 1500 calorii pe zi și este astfel alcatuită încât să permită realizarea unei activități fizice și intelectuale normale.

   Luni:
   Dimineața: lapte 250 ml, miere 20g, pâine 30g, unt 5g, șuncă 50g.
   Ora 10: fructe 200g.
   Dejun: cremă de legume 300 ml, pui fript 100 g, salată de castraveți 100 g, pâine 20 g, fructe 100 g.
   Ora 16: iaurt 250 g, biscuiți 30 g.
   Cină: sufle de pește, lapte de pasăre.

   Marți:
   Dimineața: lapte 250 ml cu cacao, unt 5g, pâine 30g, miere 30g.
   Ora 10: cartofi copți 100g, unt 10g.
   Dejun: supă cremă de legume 200 ml, friptură la grătar 200g, sote de legume 100g, jeleu de fructe 100g.
   Ora 16: suc de fructe 150 ml, ou fiert.
   Cină: pește rasol 150g, garnitură de legume 100g, compot de fructe 200 ml.

   Miercuri:
   Dimineața: ceai cu zahăr și lămâie, unt 5g, pâine 30g, telemea 50g, o roșie.
   Ora 10: brânză de vaci 100g.
   Dejun: supă cu găluște, musaca de dovlecei cu carne, gelatină de fructe 100g.
   Ora 16: un fruct.
   Cină: salată de crudități, șnițel de pui 100g, compot de fructe 200 ml. 




   Joi:
   Dimineața: lapte 250ml, pâine 30g, unt 5g, cașcaval 50g, o roșie, miere 20g.
   Ora 10: ouă umplute cu brânză de vaci 100g.
   Dejun: cremă de dovlecei, pui 100g cu roșii și salată verde 100g, fructe 200g.
   Ora 16: suc de fructe 100g.
   Cină: mămăliguță 200g cu brânză 50g și smântână 25g, grătar de pui 100g cu sote de legume 150g, fructe 150g.

   Vineri:
   Dimineața: cafea cu lapte 250ml, pâine 40g, unt 5g, șuncă 50g.
   Ora 10: brânză de vaci. 200g.
   Dejun: supă de pasăre, friptură de pui 100g, salată de castraveți 100g, fructe 200g.
   Ora 16: orez cu lapte 250g.
   Cină: piure de spanac, mușchi de porc cu legume, compot de fructe 200ml.

   Sâmbată:
   Dimineața: ceai cu zahăr și lămâie, crenvuști 100g, pâine 20g.
   Ora 10: fructe 200g.
   Dejun: ciorbă de roșii, antricot 100g cu legume, jeleu de fructe 150g.
   Ora 16: pasta de ou 50g cu pâine 20g.
   Cină: dovlecei umpluți cu brânză de vaci, pește rasol 100g, sote de legume 100g, fructe 200g.

   Duminica:
   Dimineața: lapte 250ml, pâine 20g, unt 5g, miere 30g.
   Ora 10: omletă din albuș.
   Dejun: grătar 150g, cartofi natur 150g, salată verde 100g, tartă de fructe.
   Ora 16: iaurt, biscuiți dietetici 30g.
   Cină: sufle de brânză de vaci 30g, salată de crudități 100g, fructe 250g.

marți, 30 iunie 2015

Cum creștem masa musculară

   Încercăm astăzi să vă prezentăm cele mai des folosite trucuri pentru ca exercițiile de forță să dea rezultate.Atunci când mergeți la sală, trebuie să aveți un plan conturat în minte și este necesar să nu vă abateți.

   Folosiți greutăți libere la toate seturile grele: oricât de sofisticate vi s-ar părea aparatele, acestea nu vor construi atâta masă musculară ca și greutățile libere.

   Folosiți mișcări compuse, care implică tot corpul: dacă doriți masivitate și mărime, nu faceți mișcări de izolare, ci insistați pe genoflexiuni, îndreptări, împins din culcat, împins de la umeri cu bara, flexii cu bara și tracțiuni.

   Găsiți părți care pot fi îmbunătățite: stabiliți care părți ale corpului necesită mai multă muncă, intrați în sală concentrați pe acestea și lucrați-le la începutul antrenamentelor. Începeți antrenamentele voastre cu haltera, apoi treceți la gantere, iar dacă folosiți cabluri, faceți-o pe final.




   Experimentați pentu a găsi ce exerciții construiesc mai multă masă musculară pentru voi: doar pentru că unele exerciții lucrează bine pentru alții, nu înseamnă același lucru și pentru voi în mod obligatoriu.

   Evitați accidentările: evitați mișcările cu un risc ridicat, mai ales dacă nu sunteți bine încălziți.Folosiți forma corectă de execuție tot timpul și nu riscați să vă accidentați încercând să ridicați prea mult prea devreme.Dacă vă accidentați nu vă puteți antena,deci nu veți crește.Mai puțin, înseamnă mai mult.

   Nu depăsiți numărul optim de seturi pentru grupele musculare: încercați să faceți doar atâtea seturi cât simțiți că este productiv pentru corpul vostru.

   Nu numărați exercițiile: nu există un număr optim de exerciții, cei mai mulți culturiști propun patru exerciții pentru fiecare grupă musculară, dar pentru grupele musculare mici aceastea pot duce la supraantrenament.

   Efectuați un număr optim de repetări: antrenați-vă cât mai greu posibil, în forma corectă pentru a face cât mai multe repetări (cu greutăți mari, 6-10 pentru grupele musculare mari, 8-12 pentru grupele musculare mici).Nu vă feriți de repetările maximale: de câte ori vă simțiți odihnit și simțiți că antrenamentul "merge", încercați câte o repetare maximală, în mod piramidal.

   Nu uitați să vă mâncați proteinele: cu cât mâncați mai multe proteine, cu atât mai bine.Cele mai bune proteine pentru masa musculară sunt cele din carne roșie,de unde vă luați nutrienții necesari creșterii.Proteinele concentrate din zer sunt de asemenea importante.Faceți un mod de viață din alimentația proteică abundentă și veți câștiga masă musculară solidă.

vineri, 16 ianuarie 2015

Ce conține hrana noastră? - partea 1

   Poate nu o dată ne-am pus această întrebare, mai ales atunci când avem dubii dacă ne hrănim cum trebuie, dacă avem alimente sănătoase în frigider sau în cămară.

Circa 96% din hrana este formată din substanțe organice și apă, restul de 4% fiind substanțe minerale. Substanțele organice, în proporție de 45-50% din hrană, se împart în:

   - primare, provenite direct din alimentele de origine vegetală,
   - secundare, provenite din alimente de origine animală, prin prelucrarea celor primare.

   Atunci când ne hrănim corect produsele de origine vegetală trebuie să se gasească în proporție de 65%, astfel: 65% lipide, 45% proteine și 90% glucide din rația zilnică. Proteinele, lipidele și glucidele reprezintă componenții organici ai dietei. O mare însemnătate într-o alimentație corectă o au vitaminele și mineralele.

    Proteinele sunt cele mai importante substanțe organice, fiind utilizate drept cărămizi pentru construcția structurilor organice, intră în compoziția enzimelor, a anticorpilor, enzimelor și ale hormonilor proteici, transportă gazele respiratorii, apără organismul împotriva atacurilor virale și microbiene, iar în cazuri de inaniție pot deveni combustibil. Prin degradarea unui gram de proteine, organismul obține 3,83 kilocalorii (coeficientul practic). 



   Proteinele nu se absorb ca atare în organism, ci sunt descompuse până la stadiul de aminoacizi. Producerea de noi proteine din aminoacizi este influențată de hormonii anabolizanți (somatotrop, insulina, testosteron, estradiol), iar catabolismul (dezagregarea) lor de hormonii catabolizanți (corticotropina, glucocorticoizii și hormonii tiroidieni secretați în exces). Descompunerea proteică este pusă în evidență prin eliminarea de substanțe azotate: uree, acid uric, acid hipuric, urați, hipurați etc. prin urină și transpirație, iar formarea altora noi, prin creșterea și dezvoltarea noastră. 

Lipidele, numite și grăsimi, reprezintă material energetic, deoarece 1 gram se descompune cu eliberare a 9,4 kilocalorii (coeficientul practic), și plastic, găsindu-se în celule și în pereții acestora, precum și baza de pornire pentru sinteza unor hormoni de natura sterolica. 
Grăsimile sunt formate dintr-o grupare acidă și una alcoolică, combinate în esteri. O altă trăsătură a grăsimilor, de obicei vegetale sau, mai rar, animale, este de a solubiliza unele vitamine (A, D, E, K). De asemenea, o categorie aparte de grăsimi,  sterolii, pot sta la baza vitaminelor D. Colesterolul, atunci când nu depășește 250-300 mg/100ml, este folositor, fiindcă pe seama sa se formează acizii biliari, utilizați pentru emulsionarea grăsimilor.

ShareThis