Se afișează postările cu eticheta nectar extrafloral. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta nectar extrafloral. Afișați toate postările

marți, 5 aprilie 2016

Cum să folosim mierea

   Mierea este substanța zaharoasă pe care o produc albinele prin colectarea nectarului floral și extrafloral sau a unui alt suc luat de pe plantele vii, prin transformarea lui, sub acțiunea enzimatică a salivei și a sucului gastric al albinelor.În timpul depozitării nectarului în celule, apa care este în plus va fi îndepărtată prin ventilare.După aceea mierea este gata pentru a fi consumată (albinele căpăcesc fagurii).În acest caz, mierea va conține numai 20% apă, cât este normal ca ea să fie consumată.
   Pentru a obține un litru de miere sunt necesare 5 kg de nectar.Pentru a căra un kg de nectar este nevoie de 20.000 până la 100.000 de zboruri.Un roi de albine (de la 30.000 la 60.000 de albine) poate fabrica un kg de miere pe zi.Calitatea și cantitatea de miere sunt determinate de factorii geografici și botanici, precum și de sezon.Originea florală a nectarului influențează culoarea, gustul și vâscozitatea mierii.




   Din vremuri străvechi, omul a descoperit mierea și produsele stupului de albine nu numai ca aliment, ci și ca medicament.
   Apicultura era practicată încă din secolul al VII-lea î.Hr., existând o serie de mărturii în acest sens.Tăblițele mesopotamiene, ca și papirusurile egiptene, menționează, printre altele, faptul că mierea și ceara de albine erau folosite ca medicament.La originea sa, mierea era rară, fiind rezervată la început în serviciul religios, pentru a-i venera pe zei sau pentru a hrăni animalele sacre.
   Scrierile din antichitatea greco-romană abundă în menționări despre mierea de albine și utilizarea ei medicală, fiind creată o adevărată mitologie în jurul acesteia și subliniindu-se numeroasele sale proprietăți medicinale: antiseptic, tonifiant, sedativ, febrigug, aperitiv și digestiv.
   Aristotel, de exemplu, a scris șase volume despre albine și produsele lor, recomandând propolisul drept remediu în plăgi supurate.Hipocrate, cel mai de seama medic al Antichității, mai târziu Pliniu, Galien și Dioscoride vorbesc, de asemenea, despre miere, folosită într-o serie de boli.În lucrarea sa ”Despre mijloacele de vindecare”, Dioscoride consideră mierea un adevărat panaceu, indicând-o în boli de urechi, de piept sau rinichi, în vindecarea rănilor și a plăgilor.
   În epoca modernă, prin stupăritul rațional, au fost puse în valoare și celelalte produse apicole: lăptișorul de matcă, polenul, veninul de albine etc., ajungându-se la clasificarea lor în produse apicole naturale directe (mierea, ceara, propolisul, polenul, păstura, lăptișorul de matcă) și produse apicole derivate (cremele cosmetice cu ceară, unguente, tincturi, drajeuri).


   Acțiunile terapeutice ale mierii sunt foarte cunoscute, ea având acțiune antibiotică, bacteriostatică, cicatrizantă, tonicardiacă, calmantă, regeneratoare.

   Mierea este un aliment ușor de digerat.
   Ea cuprinde un amestec de fructoză și glucoză într-o formă care, fără a mai fi transformată de organism, se asimilează direct, constituind o sursă de energie.
100 grame de miere, care furnizează 335 de calorii, conțin 17,2% apă și 81,3% zaharuri: 38,19% fructoză, 31,28% glucoză și 5% zaharoză, 6,83% maltoză și alte dizaharide (aceasta în timp ce zahărul conține 0,1% apă și 99,9% zaharoză).La acestea se adaugă vitamine (B1, B2, B6, C, PP), săruri minerale, oligoelemente, substanțe bactericide (3,21%).

ShareThis