Se afișează postările cu eticheta calculi renali. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta calculi renali. Afișați toate postările

miercuri, 29 iulie 2015

Cura cu pepene roșu partea a doua

   Pepenele roșu este un fruct la mare căutare pe timp de vară și câteva informații găsiți aici, iar în postarea de azi vă vom dezvălui și alte noutăți și remedii.

   Pepenele roșu în lupta cu nefrita, pielita și pielonefrita:
   Se consumă cantități mari de pepene într-o singură repriză, iar pe perioada curei de tratament, mai ales după ingerarea pepenelui, se recomandă evitarea frigului și a curenților de aer în zona mijlocului.

   Pentru calculi renali (pietre la rinichi) se recomandă a se consuma cantități mari de pepene roșu.Înainte de cura de tratament, cât și în ultimele trei zile se iau plante care sfărâmă calculii renali, aportul de apă de la pepene ajutând la eliminarea lor.După ce s-au luat aceste plante ce sfărâmă și mărunțesc calculii renali, 1-2 ore după ce s-a consumat pepenele rosu se va ține pe zona rinichilor o sticlă cu apă foarte caldă, chiar fierbinte.Aceste plante sunt: frunzele de mesteacăn, frunzele de merișor, rășina de pin și boabele de ienupăr.

   Pentru reumatism:
   Cura de pepene roșu este un purificator puternic, care poate fi combinat foarte bine cu proceduri externe pentru vindecare, precum și cu gimnastica medicală recuperatorie.Se recomandă 12-20 de zile de cură-tratament cu pepene roșu.




   Pentru calculi biliari (pietre la bilă):
   Se iau semințe de pepene roșu și se usucă, apoi se dau prin râșnița de cafea și se ia in fiecare dimineață câte o linguriță din această pudră, amestecată cu o lingură de ulei de măsline.Se iau zece zile consecutiv, dimineața pe stomacul gol, și se stă culcat timp de zece minute pe partea dreaptă, iar tratamentul durează trei luni, câte zece zile din fiecare lună, la intervale regulate.Rețeta este foarte eficientă, iar în perioada acestui tratament se exclud prăjelile, grăsimile, alcoolul și cafeaua.

   Pentru constipație si colita de putrefacție:
   Se va consuma pepenele, toată porția, în fiecare dimineață pe stomacul gol, fără a mânca apoi nimic timp de patru ore, apoi prima masă va începe cu patru linguri de tărâțe de grâu înmuiate în apă și eventual îndulcite cu miere de albine.
 

   La persoanele cu digestie dificilă nu este indicată asocierea la aceeași masă a pepenelui roșu cu alimentele mai grele cum ar fi: prăjeli, fripturi, mezeluri, conserve, ori bogate în proteine: ouă, carne, deoarece poate produce indigestie.
 

   Atât pepenele roșu, cât și pepenele galben conțin foarte puțin sodiu și cantități însemnate de potasiu, iar din acest motiv sunt indicate pentru reducerea cantității de sodiu din organism, ceea ce are efecte benefice asupra inimii, cât și a sistemului imunitar în special, cele două fiind elemente de bază în așa numitele regimuri hiposodice.





















ShareThis