joi, 21 aprilie 2016

Diete eficiente

   Dieta cu legume și fructe:
   Durata curei este de 10 zile, din care, tot la a doua zi, se consumă doar fructe, la alegere: mere, portocale sau struguri, suc din fructele alese și minimum 2 l de apă plată pe zi.
   În restul zilelor nu se consumă deloc dulciuri, pâine sau produse de patiserie, zahăr.
   Se pot consuma, în schimb, orice fel de legume, crude sau fierte, salate, supe de legume.
   În cele 10 zile ale curei se pierd între 3 și 5 kilograme, în funcție de voință și de persevereță. 


   Dieta cu supă de varză:
   Aceasta este o supă de verdețuri, care poate fi servită în orice moment al zilei, ori de câte ori aveți poftă de mâncare, in orice cantitate.Într-una dintre variantele sale, se alternează și cu alte alimente, după un plan prestabilit.
 

   Rețeta acestei supe:
   Supa se prepară din șase cepe mari, doi ardei verzi, două conserve mari de roșii (sau cca 10-12 roșii proaspete), o legătură de țelină, o varză mare, sare și piper (se poate adăuga și un cubuleț de supă de pui).Totul se taie mărunt, se fierbe temeinic și eventual se trece prin mixer, pentru a păstra proporția de ingrediente, la fiecare masă.Pentru rezultate maxime ar trebui să se consume doar supă o anumita perioadă de timp, ideal ar fi o săptămână.



 

   În cazul în care nu se poate consuma doar supă, se vor consuma și următoarele alimente:
 

   Ziua 1: supă, orice fruct, în cantitatea dorită. mai puțin banane, ceai neîndulcit sau suc de afine.
 

   Ziua 2: supă, orice fel de legumă cu frunză verde (exceptând fasolea verde și mazărea).La masa de seară se poate consuma un cartof copt.Nu se consumă nici un fruct.
 

   Ziua 3: supă; se vor mânca fructe și zarzavaturi, la fel ca în prima și a doua zi, fără cartofi copți. 

   Ziua 4: supă, o banană și lapte degresat.
 

   Ziua 5: supă și de 2 ori, carne de vacă (între 125 și 250 de grame), însoțită de o cutie de roșii de mărime mijlocie sau de șase roșii proaspete.
 

   Ziua 6: Supă și cel puțin o dată, carne și zarzavaturi în cantitatea dorită.Nu se consumă cartofi.
 

   Ziua 7: Supă, orez integral, suc de fructe, zarzavaturi.
 

   Deși această dietă asigură o pierdere rapidă în greutate (până la șase kg într-o săptămână), ea aduce un aport extrem de redus de calorii.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

ShareThis