joi, 14 ianuarie 2016

Vitiligo, o boală tot mai des întâlnită partea a doua

   Tratarea cosmetică, un pas important:
   Încercând să compenseze senzațiile neplăcute și, mai ales, durerea provocată de tulburările digestive, de spasmele vasculare, organismul crește cu foarte mare atenție producerea de substanțe calmante asemănătoare morfinei: enkefalina și endorfina.
În cazul unei asemenea anestezii deosebite, pe bolnavul de vitiligo fie nu îl doare nimic, fie senzația de durere scade în intensitate.
   De aceea, el caută ajutorul medicului nu imediat ce a apărut afecțiunea de bază, ci numai atunci când începe să fie neliniștit de manifestarea exterioară, cosmetică a bolii, sub forma unor pete.
   Tratarea acestei afecțiuni urmărește în special scopuri cosmetice.
   Petele mici pot fi mascate cu o cremă sau cu o loțiune care imită bronzul, care să nu păteze hainele și care să reziste pe piele câteva zile.
   Trebuie să vă folosiți de unele mijloace de protecție solară (indicele de protecție să fie egal cu 15).
   În majoritatea cazurilor, bolnavii sunt multumiți atunci când produsele cosmetice își ating scopul.
   Tratarea trebuie îndreptată către afecțiunea de bază, incluzând aici și o dietă corespunzătoare.




   Vitiligo ascunde tulburările de metabolism:
   Procesele care se petrec în organism se compensează unele pe altele, astfel încât omul nu își dă seama adesea de problemele sale.
   La bolnavii de vitiligo procesul compensației este insuficient.
   Și chiar dacă ei nu se vaită de nimic altceva în afara petelor, cu ajutorul unei examinări atente se observă unele tulburări metabolice.
   Vitiligo în stare pură, practic nu există.
   Asemenea tulburări de metabolism pot apărea sub forma unei alergodermatoze, a unor afecțiuni cronice ale sistemului digestiv, a diverselor pneumopatii sau pot apărea la suprafață sub forma miopiei progresive, a alopeciei, a psoriazisului, a disbacteriozei intestinale, a diverselor tulburări ale sistemului nervos central.
   Tulburări ale sistemului nervos central se observă practic la fiecare bolnav de vitiligo.
   Acidul glutaminic acționează ca un excitant pe care organismul îl produce în cantități mari pentru compensarea otrăvirii cu amoniac a sistemului nervos central.
   În mod corespunzător creșterii intoxicației se accentuează excitarea nervoasă.
   Bolnavului i se pare de foarte multe ori că este oprimat, chiar și cele mai neînsemnate evenimente îi pot provoca o reacție nepotrivită sau, dimpotrivă, o depresie.


   Câteva prime informații despre vitiligo, puteți găsi și aici.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

ShareThis