miercuri, 6 octombrie 2010

Reguli detinere animal companie in apartament

Cetăţenii care locuiesc în apartamente pot creşte şi întreţine animale de companie deţinând carnete de sănătate pentru fiecare animal în parte, carnet pe care trebuie să-l prezinte la solicitarea reprezentanţilor asociaţiei de proprietari, a organelor sanitar veterinare şi a altor organisme abilitate.
Deţinătorii de animale de companie proprietari de apartamente au obligaţia de a lua măsurile necesare pentru a preveni murdărirea sau deteriorarea spaţiilor de folo­sinţă comună (holuri, scări, lift, spaţii verzi).
Dacă acest lucru s-a produs, proprietarii animalelor au obligaţia de a efectua curăţenia, dezinfecţia şi refacerea spaţiilor deteriorate. De asemenea, aceştia au obligaţia de a efectua plata daunelor către asociaţia de proprietari.
Vecinii îţi pot interzice deţinerea animalului
În cazul în care deţinătorii de animale cauzează neplăceri sau deranjează fonic şi igienic, proprietarii apartamentelor pot solicita măsuri de înlăturare a cauzelor sau chiar interzicerea deţinerii animalelor.
Constituie contravenţii şi se scancţionează contravenţional creşterea şi deţinerea de animale de companie cu nerespectarea următoarelor condiţii:
* nerespectarea normelor sanitar-veterinare;
* creşterea şi deţinerea animalelor de companie fără carnet de sănătate care să evidenţieze vaccinările şi deparazitările la zi, avizat de medicul veterinar;
* deţinerea unui număr mai mare de două animale într-un apartament sau curte de folosinţă comună cu nerespectarea normelor generale de curăţenie, igienă şi întreţinere a spaţiului comun.

marți, 5 octombrie 2010

Solutie desfundat tevi

S-a infundat conducta principala de la scurgere.
Primul care are probleme intr-o astfel de situatie este locatarul de la parter, de pe coloana respectiva. Lichidul se aduna in teava infundata pana cand incepe sa iasa prin scurgerea de la chiuveta. Insa ceea ce ajunge in chiuveta nu este doar apa, deoarece mai cuprinde si toate deseurile de la vecinii de deasupra. Daca problema nu se rezolva iar locatarul de la parter decide sa isi acopere scurgerea, problema se transfera la vecinul de la etajul 1, si tot asa pana cineva ia masuri.
O astfel de situatie poate aparea numai in urma unui blocaj de pe conducta principala, problema care tine de toti vecinii de pe acea coloana, insa este resimtita mai puternic numai de cei de la etajele inferioare, care se vad nevoiti sa suporte un miros dezgustator pana la rezolvarea situatiei. Rezolvare care va dura destul de mult timp, deoarece reparatiile la conductele comune pentru mai multi locatari, revin administratiei. Deci trebuie semnalata problema, sa se ia decizia efectuarii de reparatii, ulterioar administratorul sa aduca un instalator pe care sa il si plateasca.
Asadar, cei care au ghinionul sa treaca printr-o astfel de situatie au doua posibilitati: asteapta sa rezolve administratia sau iau problema in mana si o rezolva singuri.
Ce trebuie facut
Un instalator va incerca mai intai cu un sarpe de otel. Este o tija ceva mai groasa si flexibila, care este introdusa pe teava si rotita de capatul ramas afara. Varful ascutit reuseste de cele mai multe ori sa desfunde tevile, singura conditie fiind sa ajunga pana acolo. Daca „sarpele” nu ajunge - ceea ce se intampla atunci cand locul unde s-a produs blocajul este undeva la subsolul blocului - se poate apela la o solutie simpla si ingenioasa.
Mai intai trebuie gasit locul cu problema. Acest lucru se face ciocanind in tevi, zonele unde teava este plina cu lichid vor suna mai infundat decat zonele goale. Dupa ce este descoperit locul unde este problema, se face o gaura mica in teava folosind un burghiu. Prin acea gaura se introduce o tija cu care se desfunda, dupa care se astupa inapoi gaura.
Este o solutie practica, ieftina care necesita doar un pic de indemanare si disponibilitatea de a te murdari. Are insa avantajul de a nu mai necesita consultari si discutii interminabile cu vecinii si asociatia de locatari.
Bineinteles ca cel mai bine ar fi ca toate blocurile sa aiba instalatii de scurgere noi si tevi de calitate care sa nu se infunde usor. Si ar mai fi frumos daca locatarii din bloc ar fi atenti la ce arunca in canalizare, deoarece gunoaiele de dimensiuni mari sau substantele vascoase pecum uleiul sau grasimile pot crea astfel de blocaje.
Insa pana vom ajunge sa locuim cu totii in blocuri cu instalatii noi si locatari civilizati este foarte util sa stim sa facem o mica improvizatie in caz de nevoie.

duminică, 26 septembrie 2010

Cum scapi de ciuperca piciorului

Temperaturile ridicate din timpul verii favorizează transpiraţia picioarelor şi apariţia micozelor. Aproximativ 30% din populaţia globului e afectată de ciuperca piciorului.
Simptome:
Ciuperca piciorului se mai numeşte şi “picior de atlet”. Debutează cu mâncărimi sau iritaţii ale pielii, între degete. Boala se poate agrava, pot apărea fisuri sau crăpături ale pielii care pot duce la infecţii bacteriene, mult mai grave. Ciuperca se poate extinde la pielea din jurul degetelor de la picioare, în alte părţi ale corpului sau la unghii.
Mod de infestare:
Puteţi să vă contaminaţi direct, dacă folosiţi duşuri sau vestiare publice şi indirect, prin folosirea prosoapelor sau a încălţămintei infestate.
Tratament:
Specialiştii site-ului www.ehow.com spun că baia cu oţet de mere e eficientă în tratarea micozelor piciorului. Aceasta calmează iritaţia şi mâncărimile. În plus, ajută la eliminarea mirosului neplăcut...
Cinci paşi de urmat pentru o igienă corectă a picioarelor:
* Utilizaţi un lighean din plastic, pe care să-l spălaţi şi să-l dezinfectaţi înainte şi după fiecare utilizare.
* Turnaţi patru căni de oţet de mere în lighean şi, peste el, puneţi aceeaşi cantitate de apă călduţă.
* Adăugaţi o cană şi jumătate de bicarbonat de sodiu.
* Ţineţi picioarele în lighean timp de zece minute.
* Tamponaţi picioarele cu un prosop uscat şi apoi încălţaţi-vă cu şosete din bumbac

luni, 13 septembrie 2010

Sfaturi amenajare locuinta

Modul in care tratezi peretii poate fi un atu, atunci cand cauti efectul de spatialitate.
1. Decoreaza peretii casei tale in culori pastel in tonuri reci. Nuantele de lila, bleu, vernil dau impresia de retragere, de departare si de asemenea reflecta bine lumina, avand calitatea de a face o camera sa para mai mare.
Culorile cu saturatie mare, in tonuri calde, ca rosul, mustarul, oranjul, au efectul opus: peretii astfel zugraviti par ca se apropie de privitor.
2. Un truc bun pentru a face o incapere joasa sa para mai inalta este sa decorezi peretii cu dungi verticale.
Acestea invita ochiul sa le parcurga, atragand atentia asupra inaltimii camerei. Este de preferat sa optezi pentru dungi late intr-o culoare cu cateva tonuri mai inchisa decat fundalul, pentru a nu incarca vizual ambientul camerei.

3. O zugraveala lucioasa reflecta mai bine lumina decat una mata. Prin efectul creat de un astfel de finisaj camera ta va parea mai larga si mai luminoasa. Totusi, o incapere pictata in intregime cu o vopsea satinata poate fi obositoare. O solutie eleganta este sa folosesti acest efect doar pentru un singur perete, cel mai indicat fiind cel opus ferestrei, pe care lumina naturala se reflecta pe tot parcursul zilei.
4. Culoarea modifica perceptia noastra asupra dimensiunilor unui spatiu. Poti reduce efectul de tunel al unei camere inguste sau al unui hol pictand peretii de capat intr-o culoare mai inchisa decat cei laterali. Vei “pacali“ astfel proportia neplacuta a spatiului.

5. Daca optezi pentru solutia clasica a peretilor albi, foloseste pentru pardoseala o esenta de lemn inchisa la culoare. Datorita acestui contrast, incaperea va parea mai inalta, prin degajarea vizuala a spatiului superior. Un mobilier lejer si o masa de sticla creeaza un ambient aerisit si luminos.

 Foloseste inteligent pardoseala pentru a crea senzatia de spatiu
6. Alege aceasi culoare de pardoseala pentru toate incaperile din casa ta, caci vei crea un parcurs continuu dintr-o camera intr-alta.
Iluzia este ca nu iti vei da seama atunci cand o camera se termina si cand incepe alta, ceea ce cu siguranta ii va face cel putin pe musafiri sa aiba impresia ca ai o casa mai generoasa decat in realitate.
7. Pardoselile lacuite sau cele cu un finisaj lucios reflecta lumina inapoi in camera si sunt o buna alegere pentru spatiile restranse. Un parchet in esente deschise la culoare cum ar fi fagul, paltinul si ciresul da o nota de caldura unui interior si deschide o incapere. Pentru a mari impresia de spatiu, opteaza pentru o textura uniforma. Un desen prea agitat al fladerului va domina o camera mica, reducandu-i vizual dimensiunile.

8. Modul in care asezi o pardoseala din lemn poate de asemenea schimba perceptia asupra suprafetei. Intr-o camera ingusta, un parchet cu un desen liniar dispus pe latime o va face sa para mai larga.
Parchetul cu sipci dispuse in zig-zag va arata fantastic daca este dispus pe diagonala, deoarece, prin efectul de perspectiva, va da largime unui spatiu ingust.
9. Daca optezi pentru o pardoseala ceramica, foloseste dale de dimensiuni mari. Vei obtine un desen al rosturilor mai aerisit, si astfel camera va parea mai mare.
In aceasta situatie este de preferat o plinta de lemn, subtire, care sa nu "fure" din inaltimea peretilor.

Printr-un joc subtil al materialelor textile camera ta poate sa para mai mare
10. Perdelele lungi, din tavan pana in pardoseala, dau iluzia de inaltime intr-o incapere joasa.
Evita materialele in culori puternice sau cu desene complicate a caror prezenta domina un spatiu mic. Un astfel de material isi pierde din valentele estetice daca nu are suficient spatiu "sa respire".
11. Materialele bogate lasa mai putina lumina in incapere, influentand negativ senzatia de spatiu.
Voalul este un material usor care filtreaza delicat lumina, iar prin transparenta ofera o imagine subtila asupra conturului ferestrei si asupra peisajului exterior.

12. O combinatie ton pe ton intre perdele, tapiserie si covor va oferi o imagine unitara si fluida asupra camerei, marind senzatia de spatiu. Te poti juca insa cu texturile. Niste perne decorative in aceleasi culori dau un plus de stil fara sa incarce atmosfera.
13. Canapelele cu trei locuri sunt rareori folosite de trei persoane in acelasi timp. Vei castiga spatiu important optand pentru una cu doua locuri.
Pentru a suplimenta locurile de sedere, atunci cand este nevoie, cumpara cateva pouf-uri colorate care au avantajul ca pot fi usor depozitate (intr-o debara, de pilda) atunci cand nu sunt folosite.

14. Alege pentru perdele un material intr-o culoare apropiata de cea a peretilor. Vei ajuta astfel privirea sa parcurga neintrerupt conturul incaperii, ceea ce induce impresia ca este mai mare.
15. O canapea nu trebuie niciodata lipita de peretele din spate. Nu este nevoie sa lasi loc de trecere intre canapea si perete, 20-30 cm sunt suficienti pentru a se citi umbra acesteia pe perete, efect ce va accentua iluzia ca este mai mult spatiu.
Un raft ingust plasat in aceasta zona, mai sus decat canapeaua, ofera un loc excelent pentru a expune obiecte decorative.

Modul in care mobilezi este punctul-cheie atunci cand vrei sa folosesti la maximum un spatiu
16. Cauta canapele si scaune cu forme simple si linii curate, cum ar fi cele cu spatarul jos si manere patrate. Pentru masuta din living alege un design minimalist si transparenta sticlei. Foloseste spatiul de sub masa pentru a depozita diferite obiecte, accentele de culoare ale acestui decor vor inveseli atmosfera.
17. Daca dormitorul tau nu se bucura de suficient spatiu, alege un pat jos cu un design in stil japonez. Vei lasa astfel mai mult loc liber in partea superioara a camerei, si astfel perceptia asupra dimensiunilor camerei va fi schimbata.

18. O noptiera clasica din lemn poate rapi destul de mult spatiu. Optand pentru o masuta din sticla si metal vei lasa vederii peretele din spate, degajand vizual acest colt din camera ta.
19. Depozitarea este intotdeauna o problema intr-o casa mica. Foloseste o nisa pentru a plasa un obiect de mobilier multifunctional - dulap, biblioteca. Un mobilier modular te va ajuta sa exploatezi la maximum acest spatiu.

20. Nu intotdeauna avem la dispozitie o camera pentru fiecare functiune necesara intr-o locuinta.
Adesea comasam zona de lucru si cea de living in aceeasi incapere. Dispunerea perimetrala a mobilierului nu este neaparat si o solutie eficienta functional.
Incearca sa plasezi canapeaua in centrul camerei, vei putea astfel folosi spatele acesteia, mai putin estetic, pentru a plasa biroul.
21. Alege mobilierul de depozitare intr-o nuanta apropiata cu cea a parchetului. Aceasta continuitate cromatica ajuta un spatiu mic sa para mai mare. Pentru a evita o imagine anosta, adauga cateva accente de culoare prin obiecte de decor.

22. In cazul unei garsoniere, contactul vizual intre diferitele zone de activitati nu este intotdeauna dorit. Poti separa "dormitorul" de "living" printr-un corp cu rafturi, deschis pe ambele parti, care va lasa vederii doar atat cat iti doresti, dar fara sa incarce vizual interiorul.
23. Este stiut ca oglinzile maresc impresia de spatiu, insa folosirea excesiva a acestui efect poate ruina un interior. Totusi intr-un dormitor mic poti folosi la dulap usi glisante cu oglinda. Evita amplasarea acestui dulap pe peretele opus patului sau intrarii. O imagine frontala a unei oglinzi, in afara de momentele in care iti alegi tinuta vestimentara, poate fi neplacuta. Reflexia indirecta o obiectelor este insa mult mai interesanta.

24. Usile "fura" spatiu considerabil atunci cand sunt deschise. Poti inlocui usile clasice printr-o usa glisanta din sticla mata care va lasa lumina sa patrunda si in incaperile fara iluminare naturala cum sunt holurile si dressing-urile.
25. Daca arhitectura casei iti permite, renunta la o parte din peretii despartitori dintre camere. Alege o solutie moderna de a diviza spatiile: pereti din caramida de sticla, panouri mobile din sticla mata, panouri cu rame de lemn si material textil sau hartie de orez. Vei lasa astfel lumina sa treaca dintr-un spatiu intr-altul.


26. Exista case in care bucataria este mult prea generoasa in raport cu livingul. Poti unifica aceste spatii. Daca esti adeptul bucatariei traditionale, aceasta solutie poate fi neplacuta. Pastreaza ca element despartitor un parapet jos continuat cu geam transparent pana in tavan.
27. O bucatarie ingusta va parea inghesuita datorita corpurilor de dulap suspendate. Renunta la acestea inlocuindu-le cu rafturi deschise. Vei mari senzatia de spatiu degajand un perete si lasand lumina sa treaca libera.

28. Suprafetele lucioase care reflecta lumina pot fi folosite cu succes intr-o bucatarie mica. Materiale moderne ca sticla, inoxul, aluminiul, lacuri termorezistente vor fi utile in crearea unui ambient aerisit.
29. Obiectele de decor sunt esentiale in conturarea atmosferei unui interior. Chiar daca ai multe obiecte pe care le indragesti, va trebui sa nu incarci prea mult o camera mica. Oricat de frumos ar fi un obiect, isi va pierde din efect daca nu are suficient spatiu sa respire.

30. O solutie simpatica pentru a "deschide" un spatiu este sa plasezi o serie de fotografii inramate de-a lungul unui perete. Alege rame de aceeasi dimensiune si cu passpartout-ul lat pentru a se citi mai bine imaginea. Aceasta tehnica decorativa simpla poate schimba perceptia noastra asupra latimii unei camere inguste
.

vineri, 10 septembrie 2010

Cum se face lichiorul de oua

Ingrediente:
10 oua, 100 g zahar, 1 pachetel de zahar vanilat, 250 ml rom alb, 2 linguri de lapte condensat

Se separa galbenusurile de albusuri si se pun toate galbenusurile intr-un castron mare. Doua dintre albusuri se amesteca cu zahar si cu zahar vanilat, folosind mixerul, timp de 12 minute (celelalte albusuri se pot folosi la altceva). Se adauga putin cate putin romul si laptele condensat, amestecand mereu. Se adauga compoztia la galbenusuri, se amesteca pana devine o crema. Se amesteca pana se racesc, putandu-se adauga cateva cubulete de gheata.

joi, 9 septembrie 2010

Cum ne ferim de raceli

Ţin răcelile departe, previn varicele şi scad tensiunea arterială. În ciuda gustului acrişor, lămâia are o mulţime de beneficii dacă o consumăm în mod regulat. Iată câteva dintre acestea.
Dezinfectează răni! Lămâia se foloseşte la curăţirea rănilor şi plăgilor, precum şi la tratarea unor erupţii. Câteva picături de zeamă de lămâie puse într-un litru de apă, dezinfecteaza zona lezată şi grăbeşte vindecarea.
Întăresc imunitatea. Fiind hipoglicemiante, lămâile intră în regimul diabeticilor, iar datorită uleiului volatil, sucul de lămâie este folosit în bolile infecţioase dar şi ca bactericide în infecţii digestive şi respiratorii.
Sunt pline de vitamina C. În cazurile în care lipsa de calciu din organism este semnificativă, preparaţi-vă un amestec din sucul de la o lămâie şi o coaja de ou. Se macerează o săptămână şi se adaugă miere după gust. Se consumă 3 linguriţe pe zi. Vitamina C ajută calciul să se fixeze.

Cum maresti viteza calculatorului tau

O metoda practica de imbunatati performanta calculatorului dumneavoastra este prin adaugarea memoriei RAM. Singurul dezavantaj fiind necesitatea unei sume pe care trebuie sa o scoateti din buzunar pentru a-l achizitiona.
Iata si cele 6 metode “gratuite” si simple pe care le puteti aplica pentru a imbunatati performanta calculatorului dumneavoastra.
1. Cel mai simplu pas este sa stergeti continutul din Recycle Bin. Trebuie doar sa dati click dreapta pe Recycle Bin si apoi click “Empty Recycle Bin”.
2. Deschideti Internet Explorer, Tools si apoi Internet Options. Click pe “Delete Cookies” si apoi pe “Delete Files”, bifati optiunea  “Delete all offline content” si click pe Ok.
3. Click pe Start-All Programs, Accessories, System Tools, Disk Cleanup. Dupa ce va calcula cat spatiu liber poti sa ai iti va oferi o lista cu fisere pe care poti sa le stergi. Selectati fisierele si click pe Ok.
4. Defragmentarea discului. Acesta va fi un proces lung deci trebuie sa aveti rabdare. Click pe Start-All programs, Accessories, System Tools, Disk Defragmenter. Click pe Analyze. Acum lasati calculatorul sa isi faca treaba si puteti incepe sa faceti o alta activitate.
5. Click dreapta pe My Computer, Properties,Advanced iar apoi la sectiunea Performance click pe Settings. Deselectati tot si bifati urmatoarele.
6. Restarteaza calculatorul si bucurate de o viteza mai mare a calculatorului tau!

miercuri, 8 septembrie 2010

Cum se pune varza murata

Varza murata este un aliment sanatos si pe care il putem folosi fie ca salata fie pentru prepararea diverselor retete de mancare. Se poate mura atat varza alba cat si varza rosie.
Ingrediente varza murata:
varza
apa
sare
hrean, marar

Modul de preparare a retetei:
Varza se poate mura pentru a se folosi pe timpul verii sau pentru a se conserva pentru iarna. Varza murata avand cantitati mari de fibre alimentare si valoare energetica neglijabila (zaharurile continute de varza sunt transformate partial prin fermentatie lactica in acid lactic si bioxid de carbon), deci poate fi folosita cu succes si in curele de slabire: 100 g de varza murata furnizeaza aproximativ 14g carbohidrati din care 1 g sunt fibre alimentare si 1 g proteina. Varza murata contine vitamina C si acid lactic produs in timpul fermentarii, factori carora se pare ca le datoreaza proprietati anticancerigene, vitamina C fiind antioxidant iar acidul lactic favorizand formarea unei flore intestinale sanatoase. Singurul aspect la care trebuie sa fim atenti este cantitatea de sodiu, 100g varza murata furnizand aproximativ 300 mg sodiu.

A.
Varza murata pentru iarna
a1. Se aleg verze indesate si cu frunza subtire, culese tarziu, la sfarsitul lui octombrie sau in noiembrie. Se depoziteaza verzele inca 1 saptamana, acoperite sa nu le vada soarele, intr-un loc racoros. Verzele devin astfel mai putin casante si le putem indesa in butoi fara teama ca se vor sparge.
a2. Se curata verzele: se indeparteaza frunzele exterioare verzi sau vestejite, se curata cotorul si se taie frunzele care sunt atacate de purici.
a3. Se indeasa verzele in butoi, cat mai compact. In butoi se mai pune hrean, marar uscat, o mana de boabe de porumb, o gutuie taiata in sferturi. Deasupra verzelor se pun cateva scandurele, marar uscat, crengute de visin, care sa tina verzele sub saramura.
a4. Se pregateste saramura: la 1 l de apa se pun 50g de sare; se dizolva sarea, la nevoie putem incalzi usor oala cu saramura, pe foc.
a5. Se tine butoiul cu varza pusa la murat in bucatarie sau in alt loc cald, 1-2 saptamani, pana cand incepe fermentatia. Apoi se vantura varza si se poate da la rece. Odata dat la rece, butoiul cu varza murata nu necesita atentie deosebita decat pentru indepartarea stratului de floare care apare la suprafata. Daca temperatura este prea ridicata, sau cand moarea (zeama de varza murata) devine vascoasa, este necesar sa vanturam varza.

B.Varza murata pentru vara
Varza murata se poate folosi la salate sau la diferite mancaruri care se pregatesc cu varza murata, ciorbe etc. Varza culeasa vara sau toamna devreme este mai frageda, crocanta, si in general mai putin gustoasa decat cea de iarna, dar se poate mura si este foarte buna ca salata. Este prea frageda pentru a putea fi folosita la sarmale, de aceea de cele mai multe ori ea se toaca si se mureaza gata tocata. Avantajul este ca in felul acesta varza se mureaza mai repede si este buna pentru consum in 5-7 zile. Etapele pregatirii verzei murate tocate sunt:
b1. Se curata varza de frunzele exterioare, verzi si uscate. Se curata in zona cotorului si se spala.
b2. Se toaca varza si se freaca cu sare (15 g sare la 1 kg varza). Se indeasa apoi in borcan, avand grija sa punem un strat de varza, apoi presaram seminte de marar sau marar, rondele de hrean si continuam cu varza. Varza tocata se mureaza si apoi se inmoaie repede, de aceea e bine sa pregatim cate un borcan mai mic. Daca nu ajunge sucul lasat de varza se pregateste putina saramura cu 50 g de sare la litrul de apa si se completeaza in borcan.
b3. Borcanele cu varza murata se tin la cald, pana cand incepe fermentatia. Dupa ce a fermentat 5 - 7 zile se vantura o data zeama de varza si se dau apoi borcanele la racoare (chiar in frigider). Fiind tocata, varza se va mura repede, fiind buna pentru consum in cateva zile.
 
 

miercuri, 1 septembrie 2010

Cum sa dai jos burta

Fiecare dintre noi care avem probleme cu grasimea ne-am pus aceasta intrebare “Cum sa dau jos din burta?”
Indiferent cate abdomene ai face intr-o zi sau cat vei alerga, daca nu ai o continuitate adica un program stabilit zilnic pentru aceasta activitate nu vei avea succes. Grasimea din corpul tau este distribuita in mod diferit. In momentul in care pierzi din greutate se va mentine un anumit echilibru. Deci corpul tau nu iti va permite sa dai jos doar din burta ci se vor elimina si alte straturi de grasime. Cea mai buna cale de a scapa de grasime este printr-un regim de lunga durata cu fructe mai mult sau mai putin uscate si legume. Nu exista nici un secret ascuns,medicamente minune ce pot sa elimine rapid grasimea.
Trebuie sa lucrezi din greu, insa succesul aceasta depinde si de genetica corpului tau.

sâmbătă, 21 august 2010

Cum să cureţi corect LCD-ul şi plasma


Te-ai săturat de petele de degete şi murdărie care apar pe ecranul televizorului? Nu uita că aceste suprafeţe sunt foarte sensibile şi, dacă nu ştii cum să le cureţi, le poţi strica. Iată câteva sfaturi utile.
Plasma şi ecranul LCD necesită o îngrijire aparte. Chiar şi aşa, curăţarea acestor suprafeţe poate fi făcută rapid şi fără riscuri. Uite cum trebuie să procedezi!
Apă distilată pentru ecranul LCD
Pentru curăţarea ecranului LCD ai nevoie de apă distilată şi o cârpă moale, din bumbac.
Apa trebuie pulverizată pe cârpă în aşa fel încât bumbacul să se umezească, nu să fie ud.
Curăţa apoi ecranul uşor, cu mişcări circulare, fără să apeşi prea tare.
Dacă trebuie să elimini urme persistente, accelerează mişcările circulare, dar fără să apeşi mai tare.
Foloseşte o cârpă din bumbac pentru plasmă
Acest tip de ecran este foarte sensibil. Înainte de a te apuca de curăţat,citeşte manualul de instrucţiuni şi recomandări ale producătorului.
Dacă se permite utilizarea unui lichid de curăţare, atunci acesta trebuie pulverizat pe o cârpă din bumbac şi în nici un caz direct pe ecran.
După ce ai trecut cârpa umedă pe întreaga suprafaţă a ecranului, usucă-l cu o altă cârpă curată şi uscată.
Uite ce nu trebuie să faci
*Nu aplica soluţiile de curăţat pulverizând direct pe ecran (soluţia se poate scurge şi poate provoca un scurtcircuit);
*Nu folosi şerveţele de hârtie pentru că acestea pot zgâria ecranul;
*Nu apăsa, nu şterge viguros;
*Nu folosi soluţii care conţin apă minerală, apă de la robinet, amoniac, alcool etilic, care distrug suprafaţa ecranului sau îl pătează permanent;
*Nu şterge plasma sau ecranul LCD în timp ce televizorul este deschis.

marți, 17 august 2010

Cum se face zacusta de vinete

Zacusca cu vinete este o reteta traditionala romaneasca ce pastraza gustul si savoarea legumelor pentru lunile friguroase de iarna.
Ingrediente zacusca de vinete:
8 kg vinete
3 kg gogosari
2 kg ceapa
2 kg ardei gras
3 kg rosii
1 l ulei
sare, piper boabe, foi de dafin

Modul de preparare a retetei:
Vinetele se coc, se curata de coaja si se lasa sa se scurga. Putem folosi vinete care au fost congelate, le lasam sa se dezghete pentru a se elimina din apa pe care o contin, apoi se toaca sau se paseaza cu gheara mixerului. Mie imi place zacusca in care se pot deosebi legumele, asadar folosesc mixerul la o turatie redusa pentru a nu distruge textura legumelor.
Gogosarii si ardeii se coc, se curata si se taie cubulete sau se dau prin masina de tocat, pe sita mare. Rosiile se oparesc, se curata de coaja, se taie cubulete si se lasa sa se scurga partea apoasa, pentru ca zacusca de vinete sa iasa mai scazuta.
Ceapa se toaca si se caleste. Se adauga vinetele tocate, gogosarii, ardeii, rosiile, sare. Zacusca de vinete se lasa pe foc mic, pe o tabla, sa fiarba pana cand legumele sunt fierte iar uleiul se strange la suprafata. Se adauga condimentele, se mai lasa 10 minute pe foc si este gata. Zacusca de vinete pregatita astfel poate fi consumata imediat sau poate fi conservata la borcane.
Pentru a pastra zacusca de vinete pentru iarna punem zacusca fierbinte in borcane. Borcanele cu zacusca de vinete se fierb apoi la bain-marie 1 ora si apoi se lasa sa se raceasca in apa in care au fiert. Pregatita astfel, putem pastra zacusca de vinete cateva luni chiar daca nu avem pivnita.

 

Cum se pun gogosarii murati

Gogosarii murati se pastreaza foarte bine peste iarna. Borcanele cu gogosari murati pot fi deschise fara probleme, borcanul inceput nu va face floare daca este tinut pe balcon sau in pivnita.

Ingrediente gogosari murati:
Pentru un borcan de 10 l:
6 - 8 kg gogosari
frunze telina

Pentru 1 l de otet de murat:
300 ml oţet (9 grade)
700 ml apa
30 g sare
1 foaie de dafin
5 boabe de piper
1 boaba enibahar
optional: 10 g zahar

Modul de preparare a retetei:
In functie de marime, forma si cat de sanatosi sunt, intr-un borcan de 10 l pot fi pusi la murat cam 6- 8 kg de gogosari.
Se aleg gogosarii, se reteaza codita si se spala. Se aranjeaza apoi gogosarii in borcane si se indeasa in gura borcanului cozi de telina sau ramuri de visin. Acestea se pot pune si dupa ce turnam otetul, ca sa fie mai usor sa il turnam in borcan (altfel trebuie turnat incet si va stropi).
Se fierbe apa cu otet, sare, zahar (optional) si mirodenii apoi se toarna peste gogosari. Pentru a nu crapa, se aseaza borcanul pe o tabla metalica sau lama a doua cutite puse in cruce. Se lasa borcanul sa se raceasca in bucatarie, apoi se leaga cu celofan si se dau la rece. Gogosarii murati pot fi consumati in cca. 4 saptamani.

Cum se pun castrevetii murati in saramura

Castravetii murati in saramura sunt muraturi care pot fi consumate la foarte multe retete de mancare. Din castravetii murati in saramura se prepara mancare de castraveti, sunt utilizati la salata boeuf etc. In timpul fermentatiei lactice zaharurile continute de castraveti sunt in mare parte metabolizate de bacterii, astfel incat castravetii murati in saramura au valoare nutritiva neglijabila, furnizand insa fibre alimentare si unele vitamine si minerale.
Ingrediente castraveti murati in saramura:
Castraveti potriviti - mici
1 l de saramura se prepara din 1l apa si 25g sare
Tulpini de marar uscat, frunze de telina, crengute de visin
optional: 2-3 ardei iuti la un borcan de castraveti murati de 3 l

Mod de preparare:

Castravetii se spala si se aranjeaza in borcane, cat mai compact. In locurile ramase intre castraveti se pot pune ardei iuti, hrean, marar. Cand borcanul este plin, se curata cativa catei de usturoi (cam 3-4 catei de usturoi pentru fiecare kg de castraveti murati) si se pun in borcan.
Se dizolva sarea in apa calduta, apoi se toarna peste castraveti. Cantitatea de saramura se calculeaza ca jumatate din volumul borcanelor umplute cu castraveti: pentru un borcan de 10 l se prepara 5 l de saramura.
Borcanele nu se umplu complet (se pune saramura doar cat sa acopere castravetii pusi la murat) deoarece cand incep sa fermenteze vor da pe afara. Se aranjeaza la gura borcanelor crengute de visin, tulpini de marar uscat, cozi de telina, astfel incat sa tina castravetii scufundati in saramura. In acelasi timp aceste mirodenii vor da un gust deosebit de bun castravetilor murati.
Borcanele cu castraveti pusi la murat in saramura se lasa cateva zile in bucatarie la caldura, sa inceapa sa fermenteze. Cand fermenteaza, saramura se poate revarsa din borcane. Daca am umplut borcanele cu castraveti prea mult si vedem ca se umfla, putem pune borcanele in interiorul unei tavi sau in cratite, astfel incat saramura sa nu curga pe jos.
Dupa cateva (3-4) zile, cand vedem ca saramura s-a retras, semn ca fermentatia s-a redus, vanturam zeama castravetilor apoi legam borcanele la gura si le dam pe balcon, la rece.
Castravetii murati in saramura se vantura cel mai usor varsand saramura intr-o oala si amestecand in saramura folosind mixerul cu tel. Alta metoda este de a varsa saramura dintr-o oala in alta. Indiferent de metoda folosita, saramura este bine vanturata cand nu mai este deloc vascoasa. Daca dupa ce au fermentat, borcanele cu castraveti murati in saramura sunt puse intr-un loc racoros, nu mai necesita sa fie vanturate prea des. Daca insa vremea se incalzeste si vedem ca apare floare in borcane, trebuie sa curatam floarea si sa vanturam castravetii, altfel pot capata miros si gust neplacut.
 

vineri, 13 august 2010

Cum scapam de tantari


Ţânţarii ne dau mari bătăi de cap în această perioadă. Înţepăturile sunt neplăcute şi, în plus, insectele pot aduce boli grave. Iată câteva metode pentru a ţine ţânţarii departe de locuinţă, precum şi pentru a-i "extermina" pe cei existenţi.
Dacă locuieşti aproape de un parc cu un lac, ţânţarii sunt cea mai mare problemă a ta. În afara pastilelor antiţânţari, care se găsesc în orice magazin, poţi folosi şi produse naturale.
Beţişoare parfumate şi frunze de nuc
Mirosul emanat de frunzele de nuc arse goneşte ţânţarii.
Acelaşi efect îl au beţişoarele parfumate;
Dacă îţi place mirosul de cuişoare, presară zilnic într-un recipient puţin ulei esenţial şi vei scăpa şi de micile bâzâitoare atât de agasante.
Bicarbonat şi ulei de măsline
Bicarbonatul de sodiu are multe virtuţi, căci în spatele pudrei albe se află un puternic insecticid netoxic.
Amestecă o linguriţă de bicarbonat cu 4 linguri de ulei de măsline. Umple o sticlă cu vaporizator cu o jumătate de litru de apă şi adaugă amestecul.
Pulverizează de mai multe ori pe zi, până la dispariţia insectelor.
Ulei esenţial de muşcată
Uleiul esenţial de muşcată e un excelent repulsiv pentru ţânţari.
Amestecă o picătură de ulei esenţial de muşcată cu 10 picături de ulei vegetal şi aplică pe zonele expuse ale corpului.
Atenţie: uleiul esenţial de muşcată e interzis în timpul sarcinii şi alăptării.
Uleiul de cuişoare este un remediu bun împotriva ţânţarilor. Nu trebuie decât să ţii în casă un recipient mic în care torni din când în când câteva picături de ulei de cuişoare.
Condimente în ghiveci
Măghiran, mentă, cimbru, busuioc, mărar. Iată lista plantelor aromatice pe care te poţi baza că te vor scăpa de vizitatorii nepoftiţi.
Aceste plante cresc din abundenţă în balcoanele scăldate de soare. Aşa devin o adevărată armată vegetală împotriva „invadatorilor".
Dacă în locuinţa ta există multe vaze cu flori sau acvarii, schimbă cât mai des apa din ele.

Spray-urile sunt utile
Te scapă de aceştia pentru o scurtă perioadă de timp (câteva ore). E foarte important să citeşti şi să respecţi indicaţiile notate pe ambalajul produsului.
În general, nu este indicat accesul oamenilor în încăperea în care a fost aplicată o cantitate mare de soluţie timp de câteva ore.
Pastilele, ieftine şi bune
Reprezintă o metodă ieftină şi de cele mai multe ori eficientă.
Acestea nu costă mai mult de 1 leu, iar efectul lor durează aproximativ o noapte.
Este bine să le achiziţionezi împreună cu dispozitivul special pentru priză.

marți, 3 august 2010

Noile reguli de politete in secolul XXI

Nepoliticos insemna pana mai ieri sa injuri pe cineva cand esti la volan, sa scuipi in public sau sa te scarpini in nas pe strada. Vremurile s-au schimbat, si o data cu ele, si regulile de politete.

In secolul XXI, am mai inventat cateva reguli prin care catalogam o persoana drept nepoliticoasa. Spre exemplu, e necivilizat sa vociferezi daca ospatarul iti aduce o alta marca de apa minerala decat cea pe care ai cerut-o sau daca ti se pare normal sa primesti mici cadouri (inclusiv cele de la firmele de PR) fara sa multumesti.

In Vest, acest tip de grosolanie apartine persoanelor educate, dar care se vad extrem de importante sa se mai preocupe si de semeni.

Eticheta la telefon

In secolul nostru e nepoliticos si daca, atunci cand vorbesti la telefon, apesi pe difuzor, astfel incat sa mai auda si altcineva convorbirea. La fel de nepoliticos este sa trimiti un mesaj (si nu sa suni) cand iti parasesti iubitul, cand anulezi o intalnire, cand lauzi pe cineva sau cand iti exprimi condoleantele.

Vreau sa ajut...

Daca ti-ai facut un obicei din a-ti psihanaliza prietenii, atunci cand acestia nu iti cer sfatu­ri­le, afla ca exista o posibilitate uriasa sa ii jignesti implicit. Iar o alta regula noua de politete a aparut atunci cand primesti o invitatie. Printre megaocupatii din Vest, s-a conturat obiceiul de a intreba: „Cine mai vine?” Complet nepoliticos!

Iar o alta regula noua de politete a aparut atunci cand primesti o invitatie. Printre megaocupatii din Vest, s-a conturat obiceiul de a intreba: „Cine mai vine?” Complet nepoliticos! Iata un mic test care iti dezvaluie implicit noi norme de politete:

Raspunde sincer la urma­toarele intrebari. Fiecare „Da” inseamna un punct.

- Dojenesti chelnerul cand nu iti aduce exact ce ai comandat?

- Esti nepoliticoasa cu un om doar pentru ca isi face meseria?

 - Stergi imagini cu tine de pe aparatul foto al altcuiva?

- Inchizi telefonul in timp ce interlocutorul inca vorbeste?

- Te intalnesti cu un prieten si o ora vorbesti doar de problemele personale?

- Stai langa cineva la masa si apoi iti dai seama ca nu ii stii numele?

- Te intalnesti cu un doctor, nu in cabinet, si ii povestesti despre toate bolile tale?

- Vii la o cina, dar nu poti sa mananci nimic din ce ti se ofera?

Scorul:
0-3 Nu esti inca coplesita de importanta.
4-5 Crezi ca planeta graviteaza in jurul tau.
6-8 Uita-te in oglinda si spu­ne-ti des: „Exista si alti oa­meni importanti pe lumea asta!”

luni, 2 august 2010

Cum sa-ti montezi singur parchetul


Apartament de bloc, casă sau vilă, birou, toate au duşumele, iar acestea trebuie acoperite astfel încât să arate bine, să ne reflecte personalitatea şi să ne placă.
Cel mai uşor de montat şi cele mai ieftine sunt produsele cu prindere tip clic.
Utilizează folie izolantă
Aşează un strat de izolaţie împotriva zgomotului de paşi. Acesta nivelează în plus eventualele găuri şi denivelări.
Fixează primul rând de plăci folosind pene.
Lasă o distanţă de 10 până la 20 mm faţă de perete, partea cu pană spre perete, partea cu nut spre interior.
La o îmbinare cu click este bine să lucrezi cu ciocanul special pentru lemn.
Îndreaptă denivelările
Cu ajutorul unei scânduri de îndreptat sau cu o sfoară de zidărie verifică denivelările şapei.
Nu este admisă o diferenţă de peste 4 mm pe metru.
Denivelările mari se vor îndepărta cu chit, apoi lasă să se usuce complet.
Scurtează tocul uşii folosind un fierăstrău coadă de vulpe cu înălţimea unei plăci plus izolaţia.
Marcaţi lungimea corectă
Pe ultima placă a fiecărui rând marchează lungimea corectă cu un echer minus 10 - 20 mm şi tăie corespunzător. Ultimele plăci dintr-un rând sunt montate folosind un corp metalic.
Al doilea rând se va începe cu bucata tocmai tăiată.
Montează mai întâi pe lăţime, apoi pe lungimea camerei. Decupează găurile pentru ţevile de încălzire sau tăiaţi-le rotund cu maşina de găurit specială.
Taie piesa din spate oblic şi lipeşte-o.
Fixează plintele la final
Plintele sunt lipite, înşurubate, fixate mecanic sau bătute în cuie. Taie capetele oblic şi folosiţi colţari de interior şi exterior.
Pentru tratarea finală a pardoselii lustruieşte-o cu un ulei sau ceară specială.

Feng Shui si sănătatea

Apartamentele, precum corpul uman sunt nişte structuri complexe şi complicate. În principiile feng shui, armonia şi ordinea aduc sănătate , fericire şi armonie, în schimb lucrurile stricate şi ţevile înfundate au un efect rău asupra sănătăţii oamenilor.
În concepţia feng shui, casa în sine reprezintă corpul uman. Fiecare parte a casei corespunde cu cea a unei părţi din corpul uman. Dacă o parte a case este stricată sau obiectele aflate în acea parte sunt stricate atunci ele pot avea efecte negative asupra sănătăţii persoanelor care locuiesc în aceea locuinţă. O chiuvetă înfundată poate avea efecte negative asupra aparatului digestiv, dacă în schimb geamurile unei case sunt stricate, vor avea efecte negative asupra ochilor.
Din experienţa Feng shui putem spune că casa în care trăim este oglinda corpului nostru. Unele camere, geamurile şi uşile, ţevile şi orice obiect din casă are efecte pe unele părţi ale corpului uman.
Colţurile celor patru case simbolizează membrele, uşa simbolizează buzele, iar geamurile, ochii. Podul casei este oglinda creierului, adică simbolul gândurilor. Dacă o parte a casei lipseşte atunci pot apărea probleme în acea parte a corpului pe care o simbolizează. Dacă casa are forma L, atunci una dintre membre va fi afectată. Dacă sunt înfundate ţevile, în cazul bărbaţilor pot părea probleme în tubul digestiv iar în cazul femeilor poate apărea infertilitatea. Mai poate apărea infertilitatea şi în cazul în care sunt stricate yale, uşi, geamuri sau clanţe.
Ce ne poate strica sănătatea?
Sunete: Sunetele au un mare efect asupra sănătăţii umane. Cântecul păsărilor, murmurul unei ape curgătoare, muzica plăcută ascultată în surdină ajută la regenerarea organismului. În schimb sunetele foarte puternice şi ţipătoare de exemplu gălăgia de la un şantier, drumurile prea circulate, sau muzica foarte tare, au efect negativ asupra urechilor, a rinichilor şi a inimii.
Mirosurile: unele mirosuri precum cel al florior, fructelor, pomilor care înfloresc, ne liniştesc şi ne regenerează organismul. În schimb mirosurile neplăcute cum sunt cele de canal, sulf, sau de tomberon mai ales vara, ne afectează aparatul respirator.
Radiaţiile: există mai multe tipuri de radiaţii. Radiaţiile pure şi poztive sunt cele aflate în jurul locurilor de pelerinaj , a bisericilor şi catedralelor. Radiaţiile dăunătoare sunt cele care sunt găsite în mediul nostru de la aparatele moderne cum ar fi calculatorul sau televizorul care ne pot îmbolnăvi.
Energiile din cele cinci elemente: Energiile feng shui sunt alcătuite din cinci elemente ( apă, pământ, aer, foc şi metal), acestea trebuie să fie în echilibru într-o casă pentru un organism sănătos. În cazul în care casa nu are o formă simetrică acest echilibru este perturbat şi sănătatea are mult de suferit.
Plantele: ele sunt la fel de utile pe cât pot fi şi de dăunătoare. Aşezarea lor în locuinţe trebuie tratată cu atenţie. Dacă aşezăm în casă plante cu frunze ascuţite sau plante fileu, energia negativă este dispersată în spaţiu. În dormitor nu se pun plante. Plantele cărnoase care au frunzele aşezate spre est pot contribui la sănătate dar şi la partea financiară a familiei.
Energiile prea mari: Două uşi opuse sau un coridor prea lung poate provoca energie prea puternică. Energia prea multă poate fi dăunătoare. Acest lucru se poate frâna cu clopoţei de vânt, precum şi alte obiecte care se deplasează atârnate de tavan şi încetinesc fluxul de energie.
Camera din est a casei este cea a sănătăţii. Este important ca în această cameră să nu ajungă nici un obiect negativ sau care aminteşte de boală. Reţetele, medicamentele sau soluţiile nu se ţin în acestă parte a casei. Este important ca în acestă cameră să fie întotdeauna ordine şi curăţenie. Plantele cu frunze cărnoase se aşează în această parte. Tot aici se aşează şi tablouri care ne amintesc de sănătate, tablouri cu plante. Dacă în această parte a casei aprindem lumânări Buddha cu poza unei persoane în faţă vom observa înbunătăţirea sănătăţii acelei persoane.
Fiecare detaliu mic dintr-o casă are un rol important în sănătatea noastră. Marginile ascuţite, colţurile, toate au efecte negative asupra sănătăţii, care trebuiesc neutralizate. Ele pot fi acoperite cu plante, textile, şi alte materiale pozitive, care elimină efectele lor. În plus este esenţial ca peste tot să fie ordine şi curăţenie.

duminică, 1 august 2010

Cum recuperezi un mail pierdut


Mulţi oameni şterg, din greşeală, mesaje importante şi încearcă apoi, cu disperare, să le recupereze. O mare parte dintre cei care folosesc e-mailul cred că au pierdut ceea ce au primit în Inbox.
Foarte puţini ştiu însă că pot recupera mesajele şterse din eroare.
Toate mesajele pe care utilizatorii le şterg trec prin fişierul "Trash". Dacă o persoană a şters mesajele şi din acest fişier, atunci a fost setată opţiunea care anunţă că "odată ce au fost «aruncate» din Inbox, mesajele nu mai pot ajunge în Trash".
Conform incont.ro, "e-mailurile nu dispar imediat de pe hard disk, ci sunt marcate pentru a fi şterse pentru totdeauna ulterior, abia după ce închizi programul".
În functie de cât timp a trecut de când ai apăsat butonul "Delete", este posibil să le recuperezi, cu ajutorul unui instrument special creat pentru aşa ceva, potrivit eHow.com.
Pentru a putea să reintri în posesia unui mesaj şters din greşeală, atunci trebuie să fie urmaţi următorii paşi:
1. Dacă ai golit folderul "Trash" trebuie să laşi fereastra de mail deschisă.
2. Descarcă un program de recuperare a e-mailurilor, cum ar fi Recover My Email, Repair PST sau Email Recovery.
3. Cel de-al treilea pas constă în accesarea opţiunii "Open Email Data File" sau la o alta asemănătoare, în funcţie de programul instalat. Trebuie să fie folosită bara de navigare din partea stângă a ecranului, pentru a putea să se găsească folderul specific în care este localizat programul fiecăruia de e-mail.
4. Accesează fişierul de e-mail care are extensia ".pst". Apasă pe butonul "OK". După ce s-au efectuat aceste comenzi, va urma o perioadă de aşteptare, în care programul va căuta mesajele şterse.
5. Caută prin lista de e-mailuri recuperate şi vezi dacă îl găseşti şi pe cel cu pricina, pe care îl vrei înapoi. Dă click pe el şi apoi alege "Save as PST", pentru ca mesajul sş fie trimis înapoi în Inbox. Repetă procedura în cazul fiecărui mesaj pe care vrei să-l recuperezi.

Dacă se întâmplă ca cel care doreşte să recupereze mesajul să uite numele acestuia, atunci e-mailurile pot fi aranjate după data sau după numele persoanelor care le-au trimis.
Incont.ro mai precizează că recuperarea mesajelor stocate online este inutilă, cum ar fi cele de pe site-urile Yahoo sau Gmail.
Instrumentele menţionate mai sus funcţionează doar în cazul programelor instalate pe computer, de pildă de la Microsoft sau Mozilla.

sâmbătă, 31 iulie 2010

Iată ce poţi curăţa cu ajutorul oţetului!


Oţetul, atât în starea sa pură cât şi amestecat cu sare grunjoasă sau bicarbonat de sodiu te poate scoate din multe încurcături atunci când vine vorba să faci curat în casă. Iată câteva întrebuinţări pe care ar trebui să le cunoşti.
Înlătură mirosul ce vine de pe ţevi
Toarnă în scurgere o cană de bicarbonat de sodiu, apoi o cană de oţet fierbinte. După 5 minute, clăteşte cu apă fierbinte.
Dezodorizează găleata de gunoi
După ce o speli cu detergent, pulverizează oţet şi lasă-l să acţioneze 5 minute. Clăteşte apoi găleata cu apă fierbinte.
Curăţă grăsimea din cuptor
Dacă în cuptor sau pe uşa acestuia există pete de grăsime, încearcă să le cureţi folosind oţet. Lasă-l să acţioneze 15 minute, iar apoi foloseşte pentru îndepărtarea murdăriei un burete mai aspru.
Dă strălucire paharelor
Pentru a avea pahare curate, fără nici o pată şi fără acel aspect ceţos, înfăşoară-le într-un prosop îmbibat în oţet. Aşteaptă 15 minute iar apoi clăteşte-le cu apă fierbinte.
Scoate petele de pe ceştile de cafea
Prepară o pastă din părţi egale de sare sau bicarbonat de sodiu şi oţet şi freacă bine cănile în interior şi exterior. Clăteşte-le apoi cu apă.
Ţine la distanţă insectele
Cu o cârpă curată şi puţin oţet şterge toate locurile în care ai descoperit larve de insecte: tocurile de la uşă, de la ferestre, colţurile întunecate din casă.
Îndepărtează etichetele
Acoperă etichetele care sunt lipite pe diferite recipiente sau obiecte cu o cârpă înmuiată în oţet. Las-o câteva ore şi vei vedea că se vor dezlipi fără probleme.
Înlătură depunerile de detergent
Maşina de spălat vase sau rufe, capul de la duş, robineţii, bateria de la cadă sau chiuvetă, uşa cabinei de duş se pătează frecvent cu detergent, săpun şi pete de calcar. Acestea se şterg cu o soluţie formată din oţet şi apă.

7 sfaturi pentru picioare frumoase

Vara, picioarele sunt expuse la micoze şi infecţii. 
Pentru înlăturarea senzaţiei de picioare obosite, la sfârşitul zilei se recomandă băile cu apă caldă, în care se presară câteva picături de uleiuri de plante, şi masajul manual după baie, pentru revigorarea circulaţiei sângelui.
Tăierea unghiilor este foarte importantă. Unghiile de la picioare nu trebuie tăiate oblic, ci drept, fără a le rotunji la colţuri, pentru a preveni formarea unghiei încărnate.
Cuticulele trebuie împinse uşor cu un beţişor de urechi înmuiat în zeamă de lămâie. Nu trebuie smulse sau îndepărtate agresiv, deoarece pot constitui porţi de intrare pentru microbi.
Pentru pedichiura efectuată la saloanele specializate se recomandă să aveţi o trusă personală, altfel există riscul contractării unor boli grave.
Dacă în spaţiile dintre degete există depozite albicioase, urât mirositoare, sau pielea tălpilor este crăpată, este posibil să fie vorba despre o micoză, caz în care se aplică o cremă antimicotică (împotriva ciupercilor), timp de două săptămâni.
Menţinerea unei greutăţi potrivite micşorează sarcina pe care trebuie să o suporte picioarele.
Se recomandă purtarea de încălţăminte deschisă, care lasă pielea să respire.
Cum se face exfolierea
Un preparat exfoliant poate fi realizat şi în casă, amestecând zeama unei jumătăţi de lămâie cu pulpa unui kiwi şi coaja rasă a unei portocale, peste care adăugăm 100 g sare grunjoasă şi 3 linguri de ulei de măsline. Gomajul trebuie făcut o singură dată pe săptămână.

joi, 29 iulie 2010

Remedii pentru calcaie crapate

Fisurile în pielea călcâielor sunt inestetice şi deseori dureroase.Iata cum sa le tratati: 
Ulei de măsline. 400 ml de ulei de măsline extravirgin presat la rece se amestecă cu 4 linguri de pastă de caline, se pune într-un recipient ermetic închis, se lasă la macerat 14 zile, agitând de 4-5 ori pe zi, apoi se strecoară şi se adaugă 100 ml ulei de migdale dulci.
Cu acest amestec se ung călcâiele în fiecare seară, după care se pune un ciorap; cura se poate prelungi 3-4 luni, până la dispariţia crăpăturilor de pe călcâie
Alifie cu frunze de nuc. 100 ml de ulei de floarea-soarelui, 15 g de pulbere din frunze de nuc, 15 g de ceară de albine. Pulberea se pune în ulei şi se lasă la macerat 7 zile, apoi se strecoară şi se adăugă în ceara care se încălzeşte pe foc, în baie de abur, amestecând 30 de minute. Se pune într-un recipient şi apoi se lasă să se răcească. Se aplică de două ori pe zi
Comprese cu zmeură şi coada şoricelului. 50 g de coada şoricelului mărunţită şi 50 g de frunze de zmeur, se pun într-un vas de sticlă, se adaugă ulei din seminţe de susan, se lasă la macerat 10 zile, se strecoară şi se fac aplicaţii în fiecare seară.

miercuri, 28 iulie 2010

Cum poti largi pantofii

Te strang noii tai pantofi?Stiu cat de urat este sa te bata pantofii noi,mai ales daca esti la o petrecere,nunta,etc...Uite un sfat despre cum sa iti largesti pantofii noi: pielea din care sunt confecţionati pantofii se lasă daca locul care te bate este tamponat cu lapte demachiant Doina. Pantoful trebuie tamponat pe interior. Apoi, incalta-te şi poarta pantofii prin casa pentru cateva ore.

Scoate cele mai frecvente pete cu ce ai prin cămară


Unele pete de pe textile sunt mai dificil de eliminat decât altele dar, înarmat cu informaţiile necesare, poţi scăpa de ele fără prea mult efort. Iată câteva soluţii care te vor ajuta să scoţi petele cele mai dificile de pe materiale şi suprafeţe.
Ulei - Realizează un amestec din zahăr şi apă. Pune pe pată şi lasă să acţioneze jumătate de oră, după care poţi spăla cu detergent;
Ulei de motor - Încearcă să răzuieşti pata înainte de a clăti materialul. Poţi freca ţesătura cu puţină vaselină sau cu detergent pentru îndepărtarea petelor;
Cerneala - Tratează pata cu fixativ, lasă să se usuce, şterge cu o soluţie formată din apă şi oţet alb, în părţi egale, iar apoi clăteşte cu apă;
Pasta de pix - Freacă pata cu dizolvant de ojă de unghii, iar apoi cu un amestec de apă cu alcool;
Transpiraţie - Spală locul afectat cu suc de lămâie sau amoniac;
Vopsea de păr - Foloseşte detergent şi oţet alb, şterge cu decolorant şi apă oxigenată, apoi clăteşte cu apă;
Ruj - Pune pe pată suc de lămâie şi sare, apoi pune ţesătura să se zvânte la soare; o variantă ar mai fi să freci pata cu o cârpă îmbibată cu apă oxigenată diluată în apă;
Vin şi suc de fructe - Realizează o pastă din suc de lămâie şi sare, pe care o pui pe pată şi laşi să acţioneze 30 de minute, după care clăteşti; şi petele de rugină pot fi îndepărtate cu această pastă;
Iarbă-Pete de iarbă pe haine de la picnicul de weekendul trecut? Freacă-le cu tărâţe şi bagă-le în maşina de spălat. Le vei scoate ca noi!

sâmbătă, 24 iulie 2010

Ceaiul verde alungă stresul

Polifenolii din ceaiul verde inhibă stresul şi îl ţine la distanţă, spun specialiştii. Stresul afectează de obicei, zonele de ţesut ale creierului care sunt implicate în procesul de învăţare, dar şi în memorare.
Aceşti polifenoli sunt puternici antioxidanţi care feresc creierul de acţiunea negativă pe care o are stresul asupra sa. Cercetătorii au specificat şi că ceaiul verde poate fi considerat o strategie pentru tratamentul pacienţilor cu insomnii sau al celor care au un somn agitat.

marți, 20 iulie 2010

Cum se face afinata

Ingrediente:

5 kg afine, 2 kg zahar tos, 1,5 l alcool de 80 grade

Mod de preparare:
Se curata afinele proaspete si se spala bine. Intr-o sticla mare, damigeana (de cca 8-10 kg), se pune un strat mai gros de afine apoi un strat de zahar si asa mai departe pana se termina afinele. Pe fundul sticlei nu se pune zahar pentru ca se dizolva greu.
Se leaga sticla la gura cu un sifon si se lasa la soare pana se dizolva tot zaharul.
Se adauga apoi alcool de 80 grade astfel incat afinata sa aiba circa 30 grade alcool. Se astupa sticla cu un dop de pluta si se pastreaza la loc uscat si racoros.

luni, 19 iulie 2010

Silueta perfecta in 50 de pasi

A-ti pastra silueta nu inseamna a te hrani doar cu salate sau alte mancaruri slab calorice, pentru ca problemele de greutate sunt mai mult decat o chestiune de alimentatie. Iata 50 de sfaturi practice, pe care sa le urmezi in viata de zi cu zi si care te vor ajuta sa fii sanatoasa si sa ai o silueta de invidiat..
Acasa

Televizor cu telecomanda1.Te uiti la televizor?

Fa exercitii de aerobic sau alergari pe loc in timp ce urmaresti emisiunea preferata. Daca spatiul iti permite, cumpara-ti o bicicleta magnetica pe care sa o asezi in fata televizorului!
2. Asigura-te ca dormi suficient si te odihnesti bine.
Alege un pat confortabil si dormi in camera cea mai ferita de zgomote!
3. Treburile casnice pe care le facem zilnic ard calorii.
Asadar, transforma gatitul si menajul intr-o adevarata distractie ascultand muzica si miscandu-te cat mai mult!
4. Fa curat in frigider!
Alege-ti un raft doar al tau, de preferat cel care e la nivelul privirii tale, primul pe care il vezi atunci cand deschizi usa frigiderului. De asemenea, asaza in fata mancare cu cele mai putine calorii!
5. Dupa masa, e bine sa faci o mica plimbare.
Profita de moment pentru a-ti vizita o vecina!
6. Portioneaza-ti mancarea!
Pune-o in ambalaje individuale; astfe, nu vei fi tentata sa consumi mai mult decat trebuie si nici nu vei mai fi nevoita sa-ti cantaresti mancarea.
7. Daca stai la curte, gradinareste, decoreaza si reamenajeaza!
Misca-te cat mai mult, pentru ca orice pas arde calorii!
8. Gaseste-ti o prietena cu care sa alergi sau sa faceti miscare impreuna!
La serviciu
9. Pune in dulapsau in geanta gustari rezonabile!
Fructe, un iaurt, un pumn de migdale, pentru a-ti calma poftele, care apar mai ales in cursul dupa-amiezii.
10. Ia-ti mancare la pachet!
Nu vei fi nevoita sa te hranesti pe apucate si vei detine controlul asupra alimentatiei tale.
11. Nu lasa tehnica sa te impiedice sa fii in forma!
Poti arde calorii suplimentare ridicandu-te de la locul tau pentru a merge sa vorbesti cu o colega in loc sa o suni sau sa-i trimiti un e-mail.
12. Cel mai bun loc in care sa-ti parchezi masina este cel mai indepartat de intrarea in cladire.
Alege unul care sa-ti permita sa faci miscare! Daca nu ai masina, cu atat mai bine: vei merge pe jos pana in statia de autobuz.
13. Ia mici pauze si fa plimbari scurte in afara locului de munca sau in interior!
Mergi pana la un magazin din apropiere, la chioscul de ziare sau sa-ti iei mo cafea!
14. Muncind mai mult cand ai randamentul maxim, termini treaba la timp si pleci acasa multumita.
In familie
15. Du-te cu copiii sau nepotii in parc!
Joaca-te cu ei in loc sa stai pe banca si sa-i supraveghezi.
familie in natura16. Prifitati de natura!
Indiferent de momentul anului, alegeti jocuri de familie in aer liber, mergeti la picnic sau la tara.
17. Fii un model!
Micutii vor fi mai inclinati sa adopte obiceiurile alimentare sanatoase si exercitiile fizice daca tu le dai un exemplu.
18. Pune toata familia in miscare, faceti mici excursii!
Astfel, veti integra in programul vostru activitate fizica si veti avea amintiri de familie.
copii care danseaza19. Invata-ti copiii sa danseze!
Este o modalitate buna de a va distra si de a arde calorii.
20. Joaca fotbal, tenis, handbal, sau baschet cu copiii!
21. Mergeti cu totii la cumparaturi!
Va fi un sport placut si pe deplin recompensat.
Relaxare
22. Stabileste-ti niste seri doar pentru tine, in care sa te ingrijesti si sa te destinzi cu o baie aromata!
23. Invata sa te relaxezi si sa te desprinzi de treburi!
Spre exemplu, poti citi 30 de minute in gradina sau undeva la aer.
24. Betisoarele parfumate sunt o metoda buna de a-ti induce starea de calm.
Alege esentele mai putin puternice si pe care le agreezi!
25. Nu iti aminti de tine doar cand e ziua ta de nastere!
Serbeaza-te in fiecare zi cumparandu-ti o carte, un film sau o hainuta de la reduceri!
La restaurant
26. O supa va fi intotdeauna o alegere buna.
Iti da senzatie de satietate si te tine departe de alimentele hipercalorice.
27. La felul doi, alege preparate la gratar, fie ca e vorba de legume sau carne!
28. Salatele te ajuta sa te mentii.
Dar nu si atunci cand au tot felul de ingrediente bogate in calorii sau grasimi. Atentie si la salatele cu dressing!
femeie-mananca-peste29. Cand mananci in oras, nu te indopa cu paine sau antreuri, ci pastreaza-ti apetitul si caloriile pentru felul principal!
30. Savureaza o gustare ca pe o masa principala!
Iti va da un plus de energie si te va ajuta sa rezisti pana la urmatoarea masa.
31. Nu e prea grav daca o data sau de doua ori pe saptamana cedezi in fata unei prajituri delicioase.
Nu depasii aceste exceptii si nici nu savura portii uriase!
32. Tine mereu in geanta un mar atunci cand esti in oras!
Va fi refugiul tau in cazul in care vei fi tentata de diverse delicatese.
Alimentatie
33. Nu  sari peste micul dejun!
Este prima masa dupa o noapte lunga, iar organismul tau are nevoie de energie pentru a raspunde provocarilor zilei.
34. Consuma multe fructe si legume!
Sunt sanatoase si au un continut caloric scazut. Este recomandat sa mananci zilnic 200 g de legume si doua fructe.
35. Respecta orele de masa si mananca la intervale regulate!
36. Echilibreaza balanta!
Daca mananci o prajitura la pranz, multumeste-te seara doar cu o supa.
37. Mananca portii mici, dar acorda-ti timpul necesar pentru a le savura.
Mesteca incet, pentru ca o masa trebuie sa dureze 20 de minute!
38. Schimba meniul!
A te hrani sanatos nu inseamna sa mananci mereu la fel, ci, dimpotriva, sa variezi alimentele. Asa ii oferi organismului toti nutrientii necesari.
39. Bea cel putin doi litri de lichide pe zi, mai ales apa!
Un pahar cu apa cu 15 minute inainte de masa favorizeaza digestia si te ajuta sa scapi de toxine. Dimineata, pe stomacul gol, bea un pahar de apa calduta cu zeama de lamaie!
40. Pentru a avea un ajutor si o masura, mananca mereu dintr-o farfurie mica!
41. Alege inteligent alimentele!
E pacat sa rontai tot felul de preparate pline de substante chimice.
42. Nu manca inainte de culcare!
Nu vei avea timp sa digeri, iar in starea de repaus, corpul tau arde mai putine calorii.
43. Pentru salate, prepara-ti sosuri variate, dar light.
Amesteca suc de rosii sau iarut cu plante aromatice!
44. Nu manca pana la saturatie!
Senzatia de satietate se instaleaza mai tarziu, asa ca opreste-te cand simti ca nu-ti mai este foame!
45. Nu-ti numara mereu caloriile!
46. Nu pleca nemancata la cumparaturi!
Daca mergi cu stomacul gol, iti vor face cu ochiul tot felul de alimente nesanatoase si vei umple cosul cu bombe calorice.
47. Nu renunta la felul preferat de mancare, ci modifica-l in asa fel incat sa contina mai putine grasimi!
48. Dupa ce ai terminat de mancat, spala-te pe dinti!
Este vorba de un mesaj psihologic pe care il transmiti creierului si stomacului. E modul in care le spui ca masa s-a terminat.
49. In materie de fructe, pentru diversitate, alege avocado, mango, ananas sau pomelo!
50. Evita prajelile si mananca preparate fierte, facute la aburi sau la gratar!


Cum se face visinata

Cum se face visinata, reteta pentru visinata
Ingrediente
5 kg visine, 1,750 kg zahar tos, 1.5 l alcool.
Mod de preparare
Visinele proaspete se curata de codite, se spala in apa rece, dupa care se introduc intr-o damigeana potrivita (de 8-10 l), intercalandu-se cu zaharul. Pentru a da o aroma mai placuta visinatei, in damigeana se pun intr-un saculet de tifon samburi de visine zdrobiti cu totul in piulita. Damigeana se leaga la gura cu o bucata de tifon si se tine 6-10 zile sau pana cand visinele lasa zeama abundenta si se dizolva zaharul, intr-un loc unde bate soarele sau numai la caldura. Damigeana cu visine se scutura zilnic.
Se adauga apoi alcool si se mai pot adauga 200-300 ml rom superior si un baton de vanilie, dupa care damigeana se astupa ermetic cu un dop si se lasa la rece 14 zile, agitandu-se la 2-3 zile, putandus-se apoi consuma imediat sau se poate pastra mai multa vreme.

sâmbătă, 17 iulie 2010

Cum scoti petele de mucegai

Petele de mucegai de pe obiecte de bumbac si in se scot spalandu-se in apa fierbinte cu sapun si soda. Un mijloc bun este amonaicul (1 parte de amoniac 5 parti de apa) cu care se freaca petele. Daca prin aceste procedee nu reusim sa scoatem petele, se aplica pentru tesaturile albe un amestec de apa oxigenata si amoniac (cate 1 lingurita la un pahar de apa calda). Se mai poate folosi zeama de ceapa cu care se freaca pata de cateva ori iar apoi obiectul se spala in apa fierbinte. Pentru tesaturile colorate de lana si matase se foloseste terebentina in care se inmoaie o bucatica de vata, se freaca pata iar apou daca raman urme se freaca locul cu solutie de sapun si se spala cu apa calda.

Cum scoti petele de la fierul de calcat

Petele de la fierul de calcat de pe panza alba de bumbac si in se scot cu apa oxigenata. La 1 pahar de apa calda se ia o lingurita de apa oxigenata si 1/3 de lingurita de amoniac. Cu acesta solutie se freaca tesatura iar apoi se spala cu apa.

joi, 15 iulie 2010

Cum scoti petele de rugina

Petele de rugina slabe se cot cu zeama de lamaie cu care se umezeste pata de cateva ori aplicand pe acest loc suprafata fierbinte a fierului de calcat sau a ceainicului pana la uscare incompleta, dupa care se spala in apa.

Petele de rugina vechi se pot scoate cu o solutie concentrata de acid oxalic, tatric sau citric (1 lingurita la 1 pahar de apa). Locul patat al obiectului se tine cateva minute in solutie calda de acid si dupa aceea se limpezeste bine cu apa.

marți, 13 iulie 2010

Cum scoti petele de transpiratie

Petele de transpiratie de la subtioara, de pe rufe si imbracaminte, in cazul in care culoarea obiectului n-a fost alertata, se pot scoate cu solutie de hiposulfit (1 lingurita nu prea plina la 1 pahar de apa). Hiposulfitul se poate procura la magazinele de material fotografice. Dupa scoaterea petelor, locul curatit se spala cu apa fiarta calduta. De pe captuseala de matase asemenea pete se scot cu un amestec de amoniac si spirt in parti egale; pentru captuseala de matase alba se recomanda sa se adauge in amestec apa oxigenata. Pe tesaturile de lana petele se freaca mai intai cu o perie inmuiata in solutie de sapun se spala cu apa si se umezesc apoi cu acid oxaliac diluat (1 lingurita la 1 pahar de apa).

Cum scoti petele de urina

Petele de urina de pe tesaturile albe se scot cu solutie de acid citric (1 parte acid la 10 parti apa) iar de pe tesaturile colorate cu solutie de otet (1 parte otet la 5 parti apa). Pata se umezeste cu solutie, se lasa sa stea timp de o ora, iar dupa aceea se spala cu apa.

Cum scoti petele de sange

Petele proaspete de sange se pot scoate spaland mai intai locul cu apa rece iar apoi cu o solutie calda de sapun. Nu se permite in niciun caz sa se spele aceste pete deodata cu apa fierbinte deoarece in felul acesta ele se scot foarte greu. Inainte de spalat, rufaria cu pete de sange se tine cateva ore la inmuiat in apa rece. Pentru indepartarea petelor reci, se freaca mai intai locul patat cu amoniac diluat iar apoi cu o solutie de borax (1 lingurita la 1 pahar de apa) si se spala dupa aceea in apa calda.

De pe obiectele de matase fina petele de sange se indeparteaza cel mai bine cu amidon de cartofi sub forma de aluat preparat cu apa rece. Suprafata petei se acopera cu amidon, se lasa sa se usuce, se scutura amidonul si obiectul se spala in mod obisnuit. Daca obiectul nu se poate spala, iar de la amidon au ramas urme, acesta se freaca mai intai cu o carpa uscata iar apoi cu una umeda si se calca.

Cum scoti petele de peste, lapte, conserve si sosuri

Petele de peste, lapte, conserve si sosuri atata timp cat sunt proaspete se scot usor cu solutie de sapun, clatindu-se apoi cu apa calda. Petele vechi se imbiba cu ajutorul unei bucatele de vata, cu glicerina calda, iar dupa catva timp se clateste cu apa calda. Pentru scoaterea petelor de pe tesaturile de matase fina, o metoda foarte buna este amestecul, in cantitati egale, de glicerina si apa in care se adauga cateva picaturi de amoniac. Inainte de a folosi acest amestec se va verifica daca materialul nu se decoloreaza.

Pentru scoaterea petelor de pe obiectele din lana se recomanda solutia de glicerina si amoniac in apa (la 1 pahar de apa 20 gr glicerina si 10 gr amoniac). Dupa indepartarea petei, locul se spala cu apa calda, se usuca si se calca.

duminică, 11 iulie 2010

Cum scoti petele de vin rosu

Petele de vin rosu se pot scoate prin aceleasi procedee ca cele indicate pentru scoaterea petelor de fructe. Pe obiectele colorate petele se scot bine cu un amestec de glicerina si albus de ou crud. Se ung petele cu acest amestec, se lasa timp de cateva ore si se spala apoi cu apa calda.

Petele proaspete de vin rosu se presara cu sare de masa, umeda, iar dupa catva timp se spala cu apa fierbinte. Se mai pot inmuia in lapte sau zer si apoi spala. Petele de vin se pot indeparta de pe lucrurile albe cu apa oxigenata (1 lingurita la ½ pahar de apa) dupa scoaterea petei locul respectiv se spala cu apa rece.

Petele proaspete de vin si fructe se pot scoate cu apa fierbinte. Tesatura se intinde peste un vas oarecare si se toarna incet din ceainic apa clocotita pana cand pata dispare complet.

Cum scoti petele de fructe

Petele de fructe daca sunt proaspete se scot cu apa calda. Se recomanda sa se tina in prealabil pata cateva minute in lapte fierbinte, iar apoi sa se spele. Petele mai vechi se scot cu solutie de acid citric sau oxalic (2 grame la 1 pahar de apa) iar dupa aceea se spala bine in apa calda. Daca mai raman pete colorate se foloseste (pentru tesaturi albe) apa oxigenata amestecata cu amoniac (1 lingurita la 1 pahar de apa fierbinte) iar apoi se spala cu apa. Petele de fructe se mai pot scoate si cu amoniac usor incalzit.

Cum sa scapi de guma de pe haine

Vei avea nevoie de un frigider, gheata, punga, un cutit, o periuta de dinti.

Incearca sa scoti guma de mestecat imediat dupa ce s-a lipit. Cu cat o vei lasa mai mult sa se intareasca, cu atat o vei dezlipi mai greu.

Indeparteaza cu mana cat de mult poti din ea. Dupa aceea, raceste guma. Acest lucru o va impiedica sa intre mai profund in material. Pune cateva cuburi de gheata intr-o punga termica si pune gheata pentru cateva minute pe guma de pe haina. Sau, ia un cub de gheata si freaca direct pe guma pana cand devine tare.

Odata ce guma s-a intarit, incearca sa o cureti cu un cutit. In acest mod ar trebui sa scapi de toata guma de pe material tari cum ar fi denimul.

In cazul materialelor delicate, indeparteaza cu mana cat de mult poti din guma, pune haina intr-o punga de plastic si las-o in congelator pentru ca guma sa se intareasca. Lasa cateva minute si apoi indeparteaza usor guma tragand cu degetele. Nu trage prea tare pentru a nu strica materialul. Dupa aceea, freaca locul patat cu o periuta de dinti pentru a se elimina si ultimele resturi de guma.

sâmbătă, 10 iulie 2010

Cum scoti petele de iarba

Petele de iarba de pe haine, atata timp cat sunt proaspete se pot scoate cu o solutie calda de sapun, adaugand putin amoniac. Petele mai vechi se scot cu spirt. Tesaturile care se strica cand sunt spalate cu sapun, se curata cu spirt, turnand apoi apa curata peste materialul bine intins.

Cum scoti petele de ciocolata,cafea si cacao

Petele de ciocolata, cafea si cacao de pe tesaturile de lana si de matase de culoare deschisa se scot cu glicerina incalzita la 35 grade. Pata se freaca cu o bucatica de vata muiata in glicerina iar dupa 10-15 minute se spala cu apa calda.

Pentru tesaturile de matase se foloseste un amestec compus din 20 parti glicerina, 1 parte amoniac si 20 parti apa. Se umezeste pata cu aceasta solutie, se freaca cu o bucatica de vata si se spala cu apa calda.

Cum scoti petele de ceai si oua

Petele de ceai si oua se scot cu un amestec de glicerina si amoniac (la 4 parti glicerina, 1 parte amoniac). Cercul ramas dupa scoaterea petelor de oua se freaca usor cu benzina, iar dupa ce locul s-a uscat se spala cu o solutie calda de sapun. Pentru scoaterea petelor vechi de ceai se foloseste solutia de acid oxalic (2-3 grame la un pahar de apa). Cu aceasta solutie calda se umezesc petele si se spala apoi bine cu apa calda.

Cum scoti petele de crema de ghete

Petele de crema de ghete, ceara de parchet si usoare de roti se scot la fel ca si cele de grasime, adica cu benzina, terebentina, spirt.

Petele de crema de ghete, neagra si galbena pe material alb se uda cu benzina, se spala cu amoniac iar apoi se spala in apa rece.

Cum scoti petele de vopsea

Petele de vopsea de ulei proaspete se pot indeparta usor cu terebentina, acetona sau cu amestecul acestora, ori cu petrol curat. Locul patat se umezeste cu o bucatica de vata imbibata intr-unul din solventii mentionati mai sus si se freaca apoi cu amoniac pana la disparitia completa a petei. Petele vechi de vopsea de ulei se umezesc cu terebentina, iar dupa ce vopseaua s-a inmuiat, se curata cu o solutie concentrata de bicarbonat de sodiu si se spala bine cu apa calda.

Cum scoti petele de grasime

Petele proaspete de grasime se recomanda sa se calce inainte de curatit, cu un fier nu prea incins prin 2-3 randuri de sugativa, asezand-o si pe partea de dedesubt a petei. In felul acesta cea mai mare parte a grasimii este absorbita de hartie. Depa aceea, locul patat se curata definitiv cu benzina. In acelasi mod se scot petele de ceara, cu singura deosebire ca dupa calcat se freaca pata cu spirt.

Deseori, daca obiectul nu a fost curatit cu pricepere, dupa evaporarea solutiei se formeaza in jurul petei scoase un cerc. In asemenea cazuri, acesta trebuie frecat si el cu benzina. Pentru ca la curatit sa nu se formeze asemenea cercuri, se recomanda sa se ude marginile petei in prealabil cu benzina sau sa se presare cu praf de creta ori amidon, iar pata sa se curete de la margini spre mijloc si dupa ce a fost umezita cu benzina, sa se acopere cu hartie sugativa impaturita si sa se preseze cu un fier de calcat cald.

Pentru scoaterea petelor de grasime vechi se va folosi mai intai benzina si apoi sapunul.

Pe tesaturile nelavabile, petele de grasime se pot scoate dupa metoda urmatoare: se incalzeste amidonul de cartofi pana la temperatura inalta si se presara din belsug peste pata sub care se asterne o carpa alba curata. Dupa 20-25 de minute amidonul se scutura si se inlocuieste cu o portie noua de amidon, de asemenea bine incalzita. Procesul se repeta pana cand dispare pata, se indeparteaza amidonul, haina se scutura bine si se curata cu peria.

Petele vechi de grasime, pe tesaturile de lana de culoare deschisa se pot scoate cu o pasta groasa de amidon dizolvat in apa, aplicandu-l pe pata pentru cateva ore. Daca pe tesatura mai raman urme de grasime acestea se indeparteaza cu o bucatica de carpa inmuiata in benzina iar apoi se sterg cu o bucata de paine veche.

Petele proaspete de grasime se pot scoate de pe catifea cu miez cald de paine alba.

Cum scoti petele de cerneala

Petele de cerneala de pe tesaturile albe se pot scoate cu acid citric sau tatric. Pentru obiectele colorate se va folosi un amestec de glicerina cu spirt (5 parti de spirt si 2 parti glicerina). De pe obiectele de lana pura si matase naturala, petele de cerneala se pot scoate cel mai bine cu spirt in care se adauga acid colhidric (2-3 picaturi de acid la 1 lingura de spirt). Dupa curatit, locul de pe care s-a scos pata se spala bine cu apa. Pentru obiectele fabricate din fibre de alta natura, nu se poate folosi aceasta metoda. Petele de cerneala se pot scoate (cu exceptia matasii acetate) cu esenta de otet diluata cu apa 1:2. Pata se umezeste cu esenta si apoi se stoarce intre degete. Se procedeaza in felul aceste de cateva ori, iar dupa aceea se spala cu apa. Pentru ca in jurul petei sa nu se formeze cercuri, locul patat se leaga in prealabil strans cu o ata care se desface inainte de limpezit.

Petele proaspete de cerneala se pot scoate cu amoniac diluat si bicarbonat de sodiu (1-2 lingurite la 1 pahar de apa). Petele proaspete de pe rufarie se spala bine cu lapte cald. Petele proaspete de cerneala se mai pot scoate lasand materialul cateva ore in lapte acru (daca pata este mare, laptele se schimba). Dupa scoaterea petei se spala in apa calda cu sapun, in care s-a dizolvat borax si amoniac.

Petele de cerneala proaspete, mici, se pot scoate cu picaturi de valeriana. O bucatica de vata sau de carpa se inmoaie in picaturi de valeriana si se freaca cu ele pata pana dispare. Dupa ce s-a scos pata, locul respective se spala usor cu apa calda si sapun.

Petele de cerneala de pe maini, petele mici de pe musamale si linoleum se scot cu un cap de chibrit. Pata umezita se freaca cu capul de chibrit inlocuind de cateva ori chibriturile. Petele de cerneala de pe maini se mai pot scoate usor cu sapun.

vineri, 9 iulie 2010

Astenia de primavara

Nu e o boala propriu-zisa, ci un simptom, o tulburare, o stare de slabiciune, de disconfort fizic si psihic care apare la inceputul primaverii.
7 semne ca suferi de astenie
Primavara poate fi un anotimp dificil pentru unii. Organismul este epuizat, lipsit de vitalitate din cauza carentelor alimentare (iarna consuma multe produse conservate, care au un aport scazut de vitamine si minerale). Astenia de primavara se manifesta sub forma unei stari de oboseala pronuntata, diferita insa de cea pe care o resimti dupa un efort fizic ori intelectual prelungit.
Depresia, pericolul numarul unu

Cea mai grava consecinta a asteniei netratate este depresia, care se caracterizeaza printr-o stare de tristete acuta, de pierdere a increderii in sine. Ceea ce e si mai grav e ca, dupa disparitia asteniei, depresia ramane.

Iata care sunt cele mai frecvente simptome:
  • Te trezesti dificil dimineata, chiar si dupa 8-9 ore de somn, si, mai mult, te simti tot obosita.
  • Esti buimaca, dezorientata si-ti vine greu sa te orientezi
  • Nu te poti concentra si devii pasiva fata de ceilalti.
  • Iti lipseste energia necesara activitatilor zilnice.
  • Te simti nervoasa si iritata.
  • Esti melancolica.
  • Ai dificultati de comunicare cu ceilalti, devii apatica.
Astenia afecteaza in egala masura femeile si barbatii cu varste cuprinse intre 25 si 55 de ani. Comparativ cu barbatii, femeile exprima mai usor aceste simptome, putand fi diagnosticate, in timp ce barbatii le interiorizeaza. Remediile sunt usor de pus in practica.
Razboiul contra asteniei
Simptomele enumerate mai sus pot fi combatute cu o dieta bogata in magneziu. Deosebit de important in functionare celulei nervoase, acest mineral poate regla starile de anxietate sau nervozitate, pe cand lipsa lui provoaca stari de confuzie, insomnii, probleme de concentrare, stari depresive.
Cura cu DROJDIE DE BERE
Datorita complexului de vitamina B, drojdia de bere ajuta la refacerea formei fizice si psihice. Este indicat sa luam zilnic o lingurita cu drojdie de bere amestecata cu miere.
La inceput de primavara, nu doar magneziul e solutia pentru a ne pune pe picioare. Verdeturile de sezon (spanacul, papadia, untisorul, salata verde, urzicile) contin, pe langa magneziu, cantitati importante de calciu, potasiu si vitamine (C, E, betacaroten).
Odihna este la fel de importanta in aceasta perioada ca alimentatia. Asta, pentru ca, in timpul somnului, organismul se reface si acumuleaza energie. Tine cont de miscare, chiar daca asta inseamna exercitii intense la o sala de sport sau doar plimbari prin aer liber!

ShareThis